7 greşeli ale lui Iordănescu înainte de Euro

Ultima actualizare:

    Jucătorii echipei naţionaleFoto: Mediafax
Jucătorii echipei naţionaleFoto: Mediafax

Anghel Iordănescu vrea să controleze absolut tot la echipa naţională, nea Puiu neacceptând sfaturi de la nimeni. De capul lui a luat însă nişte decizii mai mult decât neinspirate, care îi afectează direct pe jucători.

Rezultatul cu Congo, scor 1-1, a fost doar o consecinţă a acestor greşeli enumerate mai jos şi nu ne dorim decât ca selecţionerul să realizeze că ne duce spre prăpastie.

1. Şi-a trunchiat staff-ul

Nici o naţională calificată la turneul final din Franţa n-a schimbat ceva semnificativ în staff-ul tehnic în afară de România, care şi-a concediat subit medicul, maseurii şi fizio-terapeuţii. Asta aduce o lipsă de încredere şi de comunicare cu jucătorii, care sunt scoşi dintr-o rutină ce a dat roade, doar pentru mofturile selecţionerului, tot mai vizat ca principal autor al debarcării lui Pompiliu Popescu şi compania.

2. Face prea multe antrenamente fizice

Iordănescu a fost acuzat că are practici de anii ‘90 şi ceea ce păreau doar răutăcisme, tind din păcate să se confirme. Deşi toţi jucătorii sunt obosiţi după un sezon greu la echipele de club, selecţionerul îi uzează şi mai mult în cantonamentul din Italia. Astfel, în loc să-i refacă pe tricolori şi să încerce legarea unor relaţii de joc, cele care lipsesc tot timpul unei naţionale, Iordănescu îi omoară pe Stanciu şi compania cu exerciţii fizice, iar căderea fizică din a doua repriză a meciului cu Congo e elocventă în acest sens.

3. Nu-i lasă pe jucători să se odihnească

Pe lângă faptul că-i extenuează fizic, Iordănescu nici nu-i lasă pe fotbalişti să doarmă suficient. Surse din cadrul echipei naţionale ne-au dezvăluit că selecţionerul i-a trezit pe Săpunaru şi compania şi la 6.30 dimineaţa pentru analize video, iar după-amiaza nu le dă deloc timp liber. Mai mult, câtorva jucători, printre care şi lui Alibec, li s-a interzis a treia masă din zi pe motiv că sunt graşi. Aceştia sunt cântăriţi zilnic şi ajung să se certe cu bucătarul pentru că nu sunt hrăniţi suficient. 

4. Cu unii e mumă, cu alţii e ciumă

Face diferenţe între jucători, fapt care nu are cum să nu producă nemulţumire şi frustrare. În primul rând, duritatea şi prejudecăţile arătate unora, faţă de comportamentul jovial cu febleţile lui, nu sunt demne de un selecţioner cu 28 de oameni în subordine. Se riscă crearea de bisericuţe în sânul lotului, lucru pe care antrenorii se luptă de obicei să-l evite pe cât posibil, în loc să-l favorizeze prin lipsa de pedagogie şi tact.

5. Nu-şi ascultă deloc colaboratorii

Pe lângă deciziile proaste pe care le ia cu privire la regimul de cantonament şi la pregătirea fizică prea dură, Iordănescu e şi obtuz în ceea ce priveşte recomandările celor din jur. Selecţionerul îi are secunzi pe Viorel Moldovan, Ionuţ Badea şi Daniel Isăilă, oameni tineri şi foşti jucători de nivel înalt, de la care ar putea să înveţe de ce are nevoie un jucător înainte de nişte meciuri mari. Nu ascultă însă nimic din ce îi spun aceştia, comportându-se ca un general de armată.

6. A schimbat căpitanul din nou

O altă decizie total neinspirată este schimbarea de ultimă oră a căpitanului echipei naţionale. Răzvan Raţ a fost deposedat de banderolă la meciul cu Congo, aceasta ajungând pe mâna lui Chiricheş. Prin asta, Iordănescu n-a obţinut decât o nouă frustrare în lot pentru un lucru care putea foarte bine să rămână aşa cum a fost în preliminarii. Toate naţionalele merg în Franţa cu lideri de echipă cerţi, doar noi ne jucăm de-a căpitănia.

7. A stricat atmosfera iremediabil

Acest punct este mai degrabă o consecinţă devastatoare a celor şase de mai sus. Nemţii şi francezii se plimbă cu bicicletele şi au jumătate de zi liberă, belgienii îşi fac selfie-uri în drumeţii prin munţii Elveţiei, iar galezii se relaxează şi socializează pe plajele din Portugalia. Cu toţii sunt cu zâmbetul pe buze, doar dinspre cantonamentul nostru erupe încruntarea, nemulţumirea şi oboseala. Toate pentru o obsesie a unui selecţioner care pare să ne conducă către o catastrofă la Euro, nu către vreun succes.

Andone vine la lot pe 29 mai

Florin Andone avea posibilitatea să se alăture mai devreme lotului naţionalei, la Saint-Vincent, dar n-a încasat miercuri, cu Mirandes, cartonaşul galben care l-ar fi suspendat pentru viitorul joc. Astfel, atacantul Cordobei trebuie să rămână în Spania şi pentru partida de la Mallorca, de duminică, şi abia apoi va veni în Italia, sub comanda lui Anghel Iordănescu. La ce decizii halucinante a luat însă selecţionerul în ultima perioadă, nu ne-ar mira s-o facă degeaba şi să rămână totuşi în afara lotului de 23, care va merge în Franţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net