A dispărut N'Doye! Senegalezul n-a apărut nici acum la antrenamente şi l-a enervat deja pe Dan Petrescu
ASA Târgu Mureş a intrat într-o reconstrucţie totală în această vară, sub comanda unei noi conduceri tehnice şi administrative. Antrenorul Dan Petrescu şi preşedintele Bogdan Mara intenţionează însă să mai păstreze şi câţiva jucători din fostul lot, doar că asta nu e atât de simplu.
De vină nu sunt ofertele pentru ei, ci lipsa de seriozitate. E cazul nonconformistului Ousmane N'Doye, care n-a apărut nici până acum la antrenamentele mureşenilor, deşi aceştia sunt deja în cantonament în Austria şi au jucat şi un meci amical, cu Admira Wacker. Dan Petrescu e foarte supărat pe senegalez şi spune că acesta a depăşit cu mult zilele de învoire date de predecesorul său, Liviu Ciubotariu. "L-aş fi dorit, dar nici până acum el nu a apărut. Din ce am înţeles, avea de la vechiul antrenor vacanţă până pe 20 iunie, chiar dacă noi am pornit la drum pe 10. Dar e 22 iunie şi el încă nu s-a prezentat. Vă daţi seama, e o situaţie grea pentru toată lumea. Cum ar putea el să joace un meci oficial peste două săptămâni dacă nici nu a început pregătirea?", a declarat Petrescu la finalul meciului cu Admira, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Ardelenii speră ca fotbalistul să apară cât de curând, altfel va fi cel mai probabil exclus din lot. Şansele ca el să joace în Supercupa României, pe 8 iulie, sunt oricum foarte mici.
Echipa ASA-ului în amicalul de ieri:
Stăncioiu – Maftei, Marius Constantin, Bejan, Brandan - Nicoliţă, G. Mureşan, Gorobsov, Varga – Voiculeţ, Manolov
După pauză au intrat şi ceilalţi fotbalişti din lotul mureşenilor: Viciu, Hanca, Frăsinescu, Ivan Gonzalez, Velayos, Amauri, Bucşa, Teut, Candrea, Răzvan Stoica şi Axente
Următorul meci amical, vineri, cu KS Kukesi.