Adam Nemec i-a pedepsit pe „muncitorii” danezi

Ultima actualizare:

    Adam Nemec
Adam Nemec

Fostul dinamovist a marcat un gol în amicalul pe care Danemarca l-a abordat cu o echipă de amatori. Slovacul Adam Nemec a deschis scorul în meciul câștigat cu 3-0 de naționala sa împotriva unor danezi chemați de la serviciu pentru a acoperi greva fotbaliștilor profesioniști din țara nordică.

Amicalul Slovacia – Danemarca s-a jucat în contextul în care gazdele au avut în față fotbaliști din liga a treia sau a patra daneză, pentru care sportul-rege e doar un hobby. Astfel, Nemec și colegii săi au zburdat în fața unor adversari învoiți de la muncă sau de la școală.

În locul consacraților Eriksen sau Kasper Schmeichel, în primul 11 al Danemarcei și-au făcut loc un paznic de închisoare, un muncitor pe șantier, un dulgher, vreo trei agenți de vânzări, dar și un elev de liceu precum și un student. Probabil la cel mai ușor meci din carieră, fostul dinamovist Adam Nemec a fost titular și a marcat primul gol al Slovaciei. Presa locală a fost însă mult mai interesată de cariera atacantului de 33 de ani, curtat în această vară de FCSB-ul lui Gigi Becali. „Am avut oferte, dar am ales să merg în Cipru, la Pafos, unde am găsit un proiect interesant”, a explicat Nemec.

Revenind la boicotul nemaiîntâlnit al danezilor, nordicii se pregătesc acum de debutul în Liga Națiunilor, duminică, pe teren propriu, cu Țara Galilor. În funcție de negocierile cu federația privind drepturile de imagine, profesioniștii Danemarcei s-ar putea întoarce la timp pentru a evita o nouă rușine, de această dată într-un meci oficial.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net