Adi Mutu caută fundaşi centrali

Adi Mutu caută fundaşi centrali

Ultima actualizare:

    Mutu se ocupă de achiziţiile  dinamoviştilorFoto: Mediafax
Mutu se ocupă de achiziţiile dinamoviştilorFoto: Mediafax

“Briliantul” a explicat cum decurge campania de achiziţii a dinamoviştilor, roş-albii fiind codaşii Ligii I la acest capitol.

“Faţă de alte perioade intermediare, de data aceasta am trimis în cantonament un lot echilibrat, dar care poate fi întărit. Vom aduce cel puţin doi jucători în această iarnă, însă după o analiză foarte serioasă”, a spus Mutu pentru dinamo1948.club.

Apoi, a continuat: “Nu vrem să aducem jucători de dragul de a-i aduce… Unul dintre posturile pe care vom transfera este cel de fundaş central, singurul despre care antrenorul ne-a semnalat că avem nevoie”.

În prezent, dinamoviştii sunt în catonament în Spania, unde au primit vizita fostului coleg Paul Anton, împrumutat la Getafe. “Noi am fost ca o familie la Dinamo şi am ţinut să vin să-i văd”, a spus acesta, conform Dolce Sport.

El a comentat şi despărţirea de Vali Lazăr. “A fost cred cel mai bun jucător din tur şi e clar că acum echipa e slăbită, dar am încredere că se va găsi un înlocuitor pe măsură”.

Tot ieri, “câinii” au disputat după-amiază primul amical al stagiului de pregătire, cel cu chinezii de la Tianjin Teda, după ce dimineaţă s-au relaxat în zona portului San Pedro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
franco baresi jpg
fcsb auda jpg
image
image