Adi Mutu: «Nu suntem la nivelul Stelei!»

Ultima actualizare:

    Noul şel al “câinilor” speră ca echipa să poată rivaliza cu steliştiiFoto: Mediafax
Noul şel al “câinilor” speră ca echipa să poată rivaliza cu steliştiiFoto: Mediafax

Adrian Mutu şi-a început, de vineri (14 octombrie), munca în administraţia unui club de fotbal. A ales Dinamo, echipa de la care a plecat în fotbalul mare. ”Briliantul” a povestit în ce constă munca sa: va fi „portavocea” clubului, va decide în privinţa achiziţiilor de jucători, va atrage sponsori sau investitori, dar va privi meciurile de la lojă. Nu de pe bancă.

“E o onoare pentru mine să debutez într-un post aşa important. În sfârşit, reuşesc să colaborez cu nea Ando, după atât timp, dar nu m-am gândit că din postura de conducător şi antrenor. Vreau să ajut clubul Dinamo să ajungă la un alt nivel, vreau trofee şi calificări în cupele europene”, şi-a început Mutu discursul din noua postură. Apoi, a oferit detalii despre ce va face, mai exact la echipa “câinilor”.


    Adrian Mutu va continua cursurile Şcolii de Antrenori în paralel cu munca de la DinamoFoto: Mediafax
Adrian Mutu va continua cursurile Şcolii de Antrenori în paralel cu munca de la DinamoFoto: Mediafax

...despre munca sa: „În primul rând am grijă de prima echipă, apoi cea secundă şi academie, de aici urmând să fie magazinul nostru de talente pentru formaţia mare. Legat de academie, vreau să fac un schimb de experienţă cu alte cluburi din lume, mai avansate la nivel de juniori şi să aplicăm metodele de acolo. Antrenorii de afară vor veni să-i testeze pe ai noştri”.  

...despre investiţii: “Prin relaţiile pe care le am sper să aduc alţi sponsori, să fie alături de domnul Negoiţă, care a făcut o treabă foarte bună, dar are nevoie de ajutor pentru a trece la un alt nivel. Poate şi un investitor, care are aceleaşi idei cu noi”.

...despre transferuri: „Mă voi ocupa împreună cu nea Ando, adică îmi va spune ce are nevoie şi voi încerca să-i fac pe plac, în funcţie şi de bugetul pe care ni-l oferă domnul Negoiţă. Eu voi discuta de acum cu toţi impresarii. Vrem un lot stabil şi îmbunătăţirea în funcţie de cerinţele antrenorului principal…În ultimul an au plecat 13 jucători, au venit tot atâţia şi noi ne dorim o echipă competitivă, una care să-şi îndeplinească obiectivele”.

...despre lupta cu Steaua: „Nu putem să ne batem cu domnul Becali, nu suntem rivali la transferuri, nu avem banii săi. Nu suntem la acelaşi nivel cu Steaua, trebuie să muncim şi să ţinem capul în pământ. Nu o să vin acum să promit transferuri de 20 de milioane de euro”.

...despre situaţia lui Gnohere: „E important ce-şi doreşte el. A avut o formă bună la începutul sezonului, dar a fost distras de oferta Stelei. Voi discuta cu el în privinţa viitorului şi trebuie să privim totul ca pe o afacere. Probabil trebuia dat la Steaua în vară, fiindcă după acele discuţii nu a mai fost în formă”.

...despre arbitraje: „Vom analiza şi vom vorbi după fiecare meci, mai ales că au fost situaţii în care am fost dezavantajaţi. Vom lua atitudine când va fi cazul. Despre acest subiect vom discuta doar noi, conducerea, iar jucătorii nu o vor mai face”. 

...despre relaţia cu jucătorii: „Dacă vor le voi oferi sfaturi cu mare plăcere, iar pe jucătorii care vor greşi sau vor avea derapaje îi voi trata aşa cum am fost şi eu, corect, adică. Nu sunt aici să fiu o sperietoare”.

Aşteaptă al patrulea copil 

simeon stalpnicul png

Mutu a avut o viaţă familială zbuciumată. A fost căsătorit cu Alexandra Dinu, legătură din care s-a născut Mario. A urmat relaţia cu Consuelo, o frumoasă dominicană care i-a dăruit două fete, Adriana şi Maya, dar de care s-a despărţit anul trecut. Acum, “Briliantul” este alături de Sandra, cea care din vară a devenit “doamna Mutu” şi care în curând îi va oferi fostului decar un nou moştenitor.

Rotariu, copil de mingi pentru «Briliant»

simeon stalpnicul png

Mutu e acum la 38 de ani şeful lui Dorin Rotariu, tânărul de 21 de ani din lotul lui Andone. Jucătorul a povestit un episod petrecut în 2005, când Juventus Torino a evoluat la Timişoara într-un amical. “Când eram mai mic, am fost copil de mingi la meciul în care el a venit cu Juventus să joace contra lui Poli. A fost o bucurie imensă să-l văd jucând, iar numărul de goluri marcate în Italia îi demonstrează valoarea”, a spus Rotariu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net