Adrian Anca, fost campion cu CFR, moşier lângă Oradea
Căpitanul echipei care a adus primul titlu pentru CFR Cluj, Adrian Anca (36 de ani), s-a reprofilat. El este acum proprietarul celei mai mari podgorii din satul bihorean Ianca. O pasiune transmisă din tată în fiu şi care speră să-i aducă cel puţin tot atâtea satisfacţii precum cele avute de-a lungul carierei.
Absolvent al Facultăţii de Agronomie, Adrian Anca s-a retras din activitate în urmă cu patru ani, la vârsta de 32 de ani.
Au mai urmat câţiva ani de antrenorat, după care a decis să se lase de fotbal şi să-şi încerce norocul în agricultură.
De şase luni nu a mai pus piciorul pe o minge, în schimb, de luni până duminică, de seara până dimineaţa, munceşte cot la cot cu zilierii la cultura viţei de vie.
"Nu am fost un jucător care a excelat prin execuţii fenomenale sau printr-un talent foarte mare. Am excelat prin muncă.
Fiind un jucător de echipă am avut tot timpul o gândire pozitivă", ne-a mărturisit Adrian Anca.
Adrian Anca a plantat 5 ha de viţă-de-vie (fotografii: Claudia Bonchiş)
Pe cele 75 de hectare pe care le cultivă în localitatea bihoreană Ianca, fostul fotbalist are porumb, floarea-soarelui şi viţă-de-vie.
Doreşte ca pe viitor să se axeze doar pe cultura viţei de vie, în momentul de faţă celelalte culturi fiind doar de susţinere.
"Toţi banii pe care îi obţin în urma valorificării celorlalte culturi îi investesc în viţa de vie", a afirmat el.
Fostul fotbalist tunde manual via
Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Traminer Roz şi Tămâioasă Românească sunt soiurile de viţă plantate pe cele cinci hectare.
Butaşii au fost cumpăraţi de la Blaj şi din Italia, iar plantarea s-a făcut mecanizat.
Astfel, în două zile un teren gol s-a transformat într-o podgorie, care peste 3 ani va începe să rodească şi care se va numi Via Anca.
El speră ca peste câţiva ani vinul său să se găsească în cramele lanţurilor hoteliere, şi totodată, să fie apreciat.
Vinul se îmbuteliază manual deocamdată
El susţine că pasiunea pentru agricultură o are de la tatăl său.
"Tata a fost preşedinte de CAP în Diosig. Şi el se ocupă de agricultură. Cultivă peste 100 de hectare.
Suntem mândri de soiurile pe care le avem, în special de cele româneşti, care sunt soiuri nobile.
Munca şi practica le-am învăţat de la tata", a mai spus Adi Anca.
Adrian Gheorghe Anca
Data naşterii: 27 martie 1976, Diosig (Bihor) Cariera de jucător: Crişul Aleşd (1996-2001), Industria Sârmei Câmpia Turzii (2001-2003), Gloria Bistriţa (2003, 2008-2009), CFR Cluj (2003-2008), Oţelul Galaţi (2008), Luceafărul Oradea (2009-2010), Silvania Şimleu Silvaniei (2010) Cariera de antrenor: Silvania Şimleu Silvaniei (2010), Bihorul Beiuş (2011)Palmares: A câştigat eventul cu CFR Cluj în 2008, plus un titlu de golgheter al Ligii a II-a, în 2004, cu 24 de reuşite
Porumboiu are 50.000 de hectare
Adrian Porumboiu este cel mai cunoscut nume din fotbal care s-a reprofilat pe agricultură.
Fostul arbitru şi în prezent patron al lui FC Vaslui, controlează prin grupul său de firme în jur de 50.000 de hectare, dintre care 30.000 sunt cultivate cu grâu, fiind cel mai mare producător din România cu o cotă de 100.000 - 150.000 de tone la hectar.
Anual investeşte milioane de euro şi are 7.000 de angajaţi.