Alegeri FRF - Burleanu a reinventat tinereţea, dar nu s-a ţinut de cuvânt
Răzban Burleanu a avut cei mai tari 4 ani din viaţa lui după ce a condus fotbalul românesc fără să se pregătească pentru asta. Arestarea lui Gică Popescu cu o zi înaintea alegerilor din 2014 a deschis porţile unor aranjamente pe care nici azi nu le ştim prea bine şi care au adus un necunoscut în fruntea FRF. Miracolul nu ar mai fi acum atât de mare, dar funcţia l-a cam erodat şi pe el.
Iată cele mai importante plusuri şi minusuri ale adminisraţie sale.
+ Regula impunerii tinerilor. Orice activitate de administraţie poate fi contestată, iar cea a lui Răzvan Burleanu nu poate face excepţie, mai ales că realizările evidente pot fi numărate pe degete. Totuşi, una este imensă şi pentru ea actualul preşedinte merită toate aprecierile. În 2016 a introdus în regulament obligativitatea ca toate echipele din Liga 1 să aibă permanent în teren la meciurile din campionat un jucător sub 21 de ani. De asemenea, acelaşi Comitet Executiv a dictat ca la Liga 3 să fie în teren tot timpul 3 jucători sub 19 ani, iar la Liga 2 să fie 3 jucători de la Under 21. Deşi mulţi au strâmbat din nas, această regulă a adus beneficii imense fotbalului românesc şi aşa au apărut mulţi tineri de mare valoare.
+ Deschiderea orizontului Federaţiei. În ciuda unor performanţe ale echipei naţionale mari, care pot fi puse mai mult pe seama unor generaţii bune, nu pe strategia FRF, instituţia a fost pe vremea lui Mircea Sandu una medievală din toate punctele de vedere. Odată cu venirea lui Burleanu Federaţia a ieşit din acest ev întunecat şi s-a deschis lumii, suporterilor, dar şi parteneriatelor bănoase cu privaţii. Prin campanii agresive de marketing, FRF s-a transformat într-un fel de multinaţională cu o imagine promovată şi accesibilă tuturor.
+ Aducerea lui Vassaras şef peste arbitri. Deşi grecul este de o discreţie vecină cu absenteismul şi nimeni nu ştie ce face el exact în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor, cu el şef lucrurile au arătat altfel în arbitrajul românesc. De la acuzaţiile de hoţie din vremea lui Avram, Crăciunescu, Costică Vâlcea şi a altor preşedinţi ai CCA din trecut, am ajuns să gândim mai la rece şi să recunoaştem şi noi că greşeala e omenească. Nu s-a mai făcut atâta circ, nu s-a mai pus atâta presiune pe arbitri şi, chiar dacă s-a greşit de destul de multe ori, nu au mai existat suspiciunile de corupţie. Cu un român şef peste CCA ar fi fost imposibil să ieşim din această zodie.
- S-a răzbunat pe fostele glorii. Răzvan Burleanu s-a dovedit rapid un om foarte ranchiunos şi nu a uitat niciodată să plătească o poliţă. A dat repede afară tot ce avea legătură cu fotbalul glorios al României şi nu a adus în loc decât marionete cu care să poată să demonstreze că nu e aşa. Adevărul e că niciun om din fotbal nu are acces la decizii, totul făcându-se de preşedinte, secretar general şi câţiva consilieri ai lui, toţi tengenţiali fenomenului, ca să fim delicaţi.
- Daum, cea mai proastă decizile posibilă. Burleanu a pierdut mult timp în campanie încercând să explice câţi bani a adus în FRF, ce strategii miraculoase de marketing a implementat sau ce important a fost brendingul din urmă cu un an, dar au fost energii pierdute. Omul de rând nu are decât un singur criteriu de evaluare a administraţiei sale: calificarea sau necalificarea echipelor naţionale la turneele finale. Iar acestea nu au venit, în frunte cu cea mare, unde am dat un mare rateu sub cel mai neinspirat selecţioner din istorie, Christoph Daum. Neamţul a fost din cu totul altă lume şi ne-a făcut să aşteptăm Mondialul din Rusia în faţa televizorului, iar asta va cântări greu în defavoarea celor care l-au numit.
- Nu şi-a respectat promisiunile din 2014. Unul dintre cele mai bune criterii de evaluare a unei preşedinţii este aceea de a vedea câte din promisiunile pe care s-a instalat a şi îndeplinit respectivul. Iar Răzvan Burleanu iese catastrofal la acest bilanţ. Amintim numărul mandatelor în fruntea Federaţiei, pe care s-a angajat că le va limita la două, dar pe care le-a întins la trei imediat cum s-a văzut şef. Apoi, acesta a făcut la fel şi cu numărul angajaţilor din Federaţie, în jur de 60 sub Mircea Sandu şi pe care a promis că-l va înjumătăţi în aceşti patru ani, dar pe care de fapt l-a triplat.
