Andone, în război cu Mutu după ce a fost dat afară de la Dinamo


    Ioan Andone
Ioan Andone

Ioan Andone a fost demis aseară de la Dinamo din cauza rezultatelor slabe. El nu l-a uitat pe directorul general Adi Mutu, cel care ar fi trebuit să-i asigure transferuri de calitate, dar care nu a putut onora cererea. Jucătorii aduşi de "Briliant" au venit după începerea campionatului şi sunt unii care în ultimul timp nu au dat randament.

Ioan Andone a vorbit la Dolce Sport, după ce şi-a reziliat contractul cu Dinamo. „Poate va fi mai bine pentru echipă. Poate e mai bine să schimbi o persoană, decât să schimbi jucători. Ne-am dat mâna, poate voi mai lucra la Dinamo, nu poţi să ştii. Am renunţat şi la clauza de reziliere. Dinamo are un lot numeros, dar mai e mult de muncă. Am luat decizia alături de domnul Negoiţă. E un sentiment...au fost două meciuri în care am primit trei goluri din lovituri libere. Ţine şi de soartă, de multe lucruri. Echipa a fost motivată în cele două meciuri (n.r. - cu Viitorul şi cu Chiajna), dar a fost o problemă de concentrare, s-au făcut greşeli. Nu mă gândeam că putem ajunge să periclităm locul de play-off. Eu le urez baftă, să creadă în ei. Eu le-am crescut cota jucătorilor foarte mult. N-am nimic de reproşat celor de la club. Adi Mutu e la început ca manager. El ar trebui să fie mai clar în ce spune şi să înveţe să facă meseria corect. Pentru că şi el e vinovat, a fost în aceeaşi barcă cu mine. Eu mi-am dat acordul ca el să vină la Dinamo. Şi trebuia să-mi aducă jucătorii pe 6 ianuarie. Eu i-am anunţat ce vreau pe data de 23 decembrie, dar n-au venit jucătorii. Dacă toţi îşi făceau partea lor de treabă, altele erau rezultatele“, a spus Andone.

oana roman si marius elisei
Adriana și Eliza Iliescu
cub claudia patrascanu png
nunta insta jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
FotoJet jpg
elevi jpeg
itisti specialisti it microsoft angajati birouri laptop
image
image
image
image
image
image
Gabriela Ruse, Getty jpg
Romania, Sportpictures jpg
Maria Boldor, Sportpictures jpg
Mike Tyson, Getty jpg
Handbal, Getty jpg
Rashford, Getty jpg