Andrei Ivan a înscris din nou după 14 luni. Secretele atacantului Craiovei

Ultima actualizare:

    Andrei Ivan a strălucit în meciul cu DinamoFOTO: Sportpictures.eu
Andrei Ivan a strălucit în meciul cu DinamoFOTO: Sportpictures.eu

Andrei Ivan a fost eroul victoriei categorice obținute de Universitatea Craiova la Severin în fața lui Dinamo, scor 4-1. El a marcat o dublă, acestea fiind primele lui goluri după 14 luni de secetă! Click! vă prezintă 7 secrete ale atacantului în vârstă de 22 de ani reinventat de antrenorul Victor Pițurcă.

A început fotbalul la Moreni. Originar din Moreni, Andrei Ivan a iubit de mic fotbalul. Așa cum își amintea într-un interviu acordat pentru prosport.ro, ”jucam fotbal de dimineața până seara. Mă duceam la școală, jucam fotbal. După aceea, mergeam la antrenamente, iar fotbal. Iar după ce terminam antrenamentele, luam mingea și mă duceam singur la stadion, unde stăteam până se întuneca”. Primul lui antrenor a fost Mircea Petrescu, tehnician cu care a început antrenamentele la vârsta de 6 ani și cu care ține și acum legătura și pe care îl vizitează la antrenamente de câte ori poate.

Era poreclit ”Jdechi”. Atacantul Universității Craiova a primit din copilărie o poreclă care l-a urmărit toată viața: ”Jdechi”. După cum a recunoscut, cei care i-au spus așa au fost prietenii de joacă, nu cei de fotbal, pentru că alerga iute ca un jder când juca ”de-a v-ați ascunselea”.

A ajuns la Universitatea Craiova la 17 ani. Pentru Andrei Ivan, perioada aceasta e a doua petrecută la Universitatea Craiova. Prima dată a ajuns la echipa din Bănie la vârsta de 17 ani, în 2014. El a fost remarcat în echipele de juniori de la Sporting Pitești, unde se transferase în 2011, de la Moreni. În prima aventură olteană, el a jucat peste 100 de meciuri, marcând 19 goluri.

La 20 de ani a plecat pe 3 milioane de euro în Rusia. Andrei Ivan a prins transferul vieții din punct de vedere material la doar 20 de ani. În 2017, formația rusă FC Krasnodar a plătit pe el 3 milioane de euro pentru a-l înregimenta pentru cinci ani. El a avut acolo un salariu anual de 350.000 de euro, dar care, cu bonusuri, a ajuns la jumătate de milion de euro. Din păcate, performanțele sale nu au fost cele dorite, așa că, după ce a fost împrumutat anul trecut la Rapid Viena, a ajuns acum să fie răscumpărat de Universitatea Craiova, care a plătit pentru el 1,5 milioane de euro.

Primul salariu, 150 de lei. Așa cum a recunoscut în interviul acordat pentru prosport.ro, atacantul nu a uitat primul salariu, primit în adolescență, când juca pentru Sporting Piteși: 150 de lei. ”Eram bucuros că am și eu salariu, și m-am dus în oraș”, a explicat el atunci când a fost întrebat pe ce a cheltuit banii.

Nu a marcat timp de 14 luni. Pentru Andrei Ivan, golurile marcate contra dinamoviștilor au fost primele reușite de el după o pauză incredibilă pentru un atacant, de 14 luni! Mai precis, din 7 septembrie 2018, atunci când a reușit să înscrie al doilea gol al naționalei de tineret a României în victoria, 2-1, obținută în Portugalia, în calificările pentru Campionatul European.

Sărbătorește golurile printr-un salt pe spate. Atacant cu o mobilitate foarte bună, în ciuda înălțimii de 1,85 m, Andrei Ivan aer un mod original de a celebra golurile: face un salt pe spate, foarte periculos pentru cei care nu au abilitățile tehnice necesare realizării lui. El însă are această abilitate și, așa cum a spus după meciul de luni seară, ”ăsta e stilul meu de a mă bucura și nu îl schimb”, aluzie la cei care îl critică pentru că își pune în pericol sănătatea cu aceste salturi.

Pițurcă e cel care l-a reinventat pe atacant

Victor Pițurcă, antrenorul Universității Craiova, este cel care a cerzut din prima secundă în calitățile lui Andrei Ivan. Încă de la sosirea în Bănie, fostul selecționer a insistat pentru achiziția tânărului atacant, pentru care a clubul oltean a plătit 1,5 milioane de euro pentru a-l răscumpăra de la Krasnodar. ”Ivan este un jucător care poate deveni un fotbalist foarte important pentru echipa naţională, o să vedeţi că el în continuare o să joace din ce în ce mai bine şi o să crească foarte mult în valoare. Am avut nenumărate discuţii cu el. Neavând reuşite ca vârf a început să zică ”nea Piţi, eu aş juca mai mult în stânga”. I-am spus nu, joci tot vârf, joci atacant, fiindcă ăsta eu cred că este postul tău. Şi când o învăţa el mişcarea autentică de vârf - şi o să-l învăţ eu, că asta a fost meseria mea - o să vedeţi că o să fie cel mai bun vârf din România. A fost o fază la care eu le cer jucătorilor mei când scapă singur cu portarul, din zona în care sunt, să se întoarcă puţin şi să lovească mingea către colţul lung, aşa a făcut şi a marcat fără niciun fel de probleme. I-am spus: ”Vezi că o să mai marchezi un gol, o să marchezi trei goluri astăzi”, dar din păcate nu s-a adeverit”, a declarat Victor Pițurcă după meci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net