Antoine Griezmann, la 3 goluri de Platini. Franța, inhibată de stadionul plin!

Ultima actualizare:

    Griezmann a reluat în poartă balonul deviat de OrbanFoto: Guliver / GettyImages
Griezmann a reluat în poartă balonul deviat de OrbanFoto: Guliver / GettyImages

Jucătorul Barcelonei a adus Franței un egal muncit în fața surprinzătoarei echipe a Ungariei (0-0). Campionii mondiali au dominat confruntarea de la Budapesta, însă au fost conduși prin golul marcat de Fiola (min. 45+2). Încurajați frenetic de peste 50.000 de fani prezenți pe Puskas Arena, ungurii au rezistat până spre final.

Autor al golului egalizator, Antoine Griezmann a bifat reușita sa cu numărul 38 pentru echipa Franței. Fotbalistul Barcelonei se află la 3 goluri de Michel Platini, al treilea marcator din istoria reprezentativei „cocoșilor”. După meci, Griezmann s-a declarat impresionat de atmosfera de la Budapesta: „A fost un meci dificil cu public. Nu mai suntem obișnuiți să jucăm pe un stadion plin. Nu ne așteptam. A fost și cald. Acest Euro cu mari națiuni și mari jucători, chiar în fața Ungariei, devine dur. Mi-am amintit de Cupa Mondială unde am suferit în grupă. S-a văzut că aceasta nu este o grupă facilă. Trebuie să ne odihnim și să ne revenim pentru meciul cu Portugalia. Eu sunt încrezător. Avem un grup și o bancă ce pot face diferența. Trebuie să fim la fel de solizi precum în meciul cu Germania”. Karim Benzema, alt meci fără golSpre deosebire de Griezmann, Karim Benzema n-a izbutit să înscrie încă la Euro. Revenit în națională, starul lui Real Madrid a tras două șuturi în partida cu Ungaria. Și a ajuns la 30 de șuturi fără gol marcat la turneele finale ale edițiilor 2008, 2012 și 2020 ale Campionatului European.

Franța – Ungaria 1-1Au marcat: Fiola (min. 45+2), respectiv Griezmann (min. 66)Ungaria: Gulacsi – Botka, Orban, At. Szalai – Nego, Kleinheisler (Lovrencsics, 84), A. Nagy, Schafer (Cseri, 75), Fiola – Ad. Szalai (Nikolic, 26), Sallai. Selecţioner: Marco RossiFranţa: Llloris, Pavard, Varane, Kimpembe, Digne – Pogba (Tolisso, 76), Kante, Rabiot (Dembele, 57, Lemar, 87) – Benzema (Giroud, 76), Griezmann, Mbappe. Selecţioner: Didier DeschampsArbitru: Michael Oliver (Anglia)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net