Anul câinelui leşinat

Ultima actualizare:

    Dinamo se va bate pentru evitarea retrogradării, iar şefii clubului mai fac o greşeală şi încearcă să schimbe totul din mers. Va fi un festival al amatorismuluiFOTO: Sportpictures.eu
Dinamo se va bate pentru evitarea retrogradării, iar şefii clubului mai fac o greşeală şi încearcă să schimbe totul din mers. Va fi un festival al amatorismuluiFOTO: Sportpictures.eu

Trupa din Ştefan cel Mare n-a fost în stare să obţină un punct la Giurgiu şi a ratat play-off-ul 100% pe mâna ei. Sub imperiul nervilor, oamenii cu greutate sunt pe cale să ia alte decizii precipitate, iar cea mai importantă ţine de banca tehnică. Scăpaţi magistral de falimentul financiar, pe Dinamo o paşte în acest context falimentul sportiv.

Multe guri flămânde care au făcut ceva pentru Dinamo, dar pentru care n-a fost loc în actuala organigramă abia au aşteptat eşecul istoric de sâmbătă seara. Alb-roşii în play-out e ceva de neimaginat şi trebuie luate urgent măsuri. Dar de ce fel? Butoiul e gata să explodeze şi e nevoie de deschiderea unei supape pentru relaxarea situaţiei. Ionuţ Negoiţă nu ştie nici el alta decât cea a demiterii antrenorului şi a recurs la ea, fără să mai conteze dacă e şi cea corectă. Probabil s-ar lua şi de jucători, dar e cam târziu să mai intri cu barda într-un lot şi aşa subţire şi care mai are 14 meciuri de jucat. De dat afară e uşor, însă întrebarea e ce punem în loc? Iar „Groapa” e plină de mâini ridicate care ştiu răspunsul. „Eu i-am spus lui Ionut Negoiţă în nenumărate situaţii că va intra într-un al doilea faliment. Adică într-un faliment fotbalistic! Iar falimentul fotbalistic are legătura cu falimentul financiar!

Dinamo e la 7 puncte de baraj

La ora asta, Dinamo este într-un haos total! Trebuie să se meargă înainte, dar dacă se va merge tot aşa, probabil că se poate ajunge chiar la dispariţie! Eu aştept de 21 de ani să o antrenez pe Dinamo. Sunt un om care a făcut pentru Dinamo multe, dar mie nu mi s-a dat şansa nici când aveam 7 jucători la naţionale”, a spus Ionuţ Chirilă, care se autopropune din nou. La post mai speră însă şi Florin Bratu, care de când îşi dă cu părerea la televizor şi vorbeşte ceva mai bine crede că poate să şi antreneze.  Problema e însă alta. Dinamo nu trebuie să-şi pună poalele în cap pentru că, după înjumătăţire, ajunge la 7 puncte peste locul de baraj pentru Liga a II-a şi niciodată nu ştii cât de negru poate să fie cel cu coarne. Dintre jucători, cel mai prost a căzut în această afacere Gabriel Torje, care a revenit în România pentru a se bate la titlu, dar care se vede nevoit să lupte cu Sepsi, Juventus şi Mediaş pentru salvarea de la retrogradare. Pentru „Pitic” e însă doar o altă alegere proastă în carieră, după multe altele.

Vor antrenor din Liga a II-a

Dinamoviştii au spus că dacă tot au şanse să pice în eşalonul secund măcar să-şi ia un antrenor care să ştie cu ce se mănâncă fotbalul mic. Dacă vă gândeaţi că Ionuţ Negoiţă încearcă să ridice nivelul, vă înşelaţi. El încearcă să-l aducă în Ştefan cel Mare pe Dan Alexa, de la Dunărea Călăraşi, liderul din Liga a II-a. „Chirirgul” le-a salvat de la retrogradare pe Rapid şi Poli şi se pare că acesta este obiectivul alb-roşilor pentru finalul de sezon. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net