Apoel Nicosia a eliminat pe OL din Liga Campionilor: "E un vis, un moment istoric"

Ultima actualizare:

    APOEL Nicosia are un buget de doar 4 milioane de euro
APOEL Nicosia are un buget de doar 4 milioane de euro

Antrenorul Ivan Jovanovici consideră drept istorică accederea echipei Apoel Nicosia în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în urma eliminării formaţiei Olympique Lyon.

"Este un moment istoric pentru clubul nostru şi fotbalul cipriot. Este fantastic, este un vis pe care nu credeam să-l îndeplinim la început. Dar, cu jucători extraordinari, care au crezut în şansele lor, cu ambianţa excepţională, totul s-a realizat. Am fost foarte puternici din punct de vedere mental şi chiar la loviturile de departajare, ei au decis singuri cine să execute", a spus Jovanovici.

Pentru Remi Garde, tehnicianul formaţiei Olympique Lyon, eliminarea a reprezentat o mare dezamăgire. "Am jucat contra unei echipe bune, chiar dacă nimeni nu ştia multe despre Apoel. Este foarte greu să ieşi învins de pe teren. Acum trebuie să ne gândim la campionat", a spus Garde.

Formaţia cipriotă Apoel Nicosia a reuşit o calificare istorică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, la loviturile de departajare, scor 4-3, echipa franceză Olympique Lyon, miercuri, în optimile competiţiei. Marţi, Apoel Nicosia a câştigat, gol Manduca (minutul 9), meciul cu francezii, egalând astfel situaţia la general, după ce Lyon se impusese în tur.

La loviturile de departajare pentru Apoel au marcat Ailton, Nuno Morais, Alexandrou şi Trickovski.

Pentru Olympique Lyon au înscris Kallstrom, Lopes, Gomis, iar Lacazette şi Bastos au ratat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image