Ar bate pe cineva echipa antrenorilor din Liga 1?

Ultima actualizare:

    Liga 1 are 14 antrenori care, cu câteva excepţii, au făcut carieră şi ca fotbalişti. Click! i-a repartizat pe posturile lor favorite şi a rezultat un prim 11 redutabilFoto: Mediafax
Liga 1 are 14 antrenori care, cu câteva excepţii, au făcut carieră şi ca fotbalişti. Click! i-a repartizat pe posturile lor favorite şi a rezultat un prim 11 redutabilFoto: Mediafax

Cazurile când un tehnician ajunge să practice această meserie la nivel înalt fără să fi jucat fotbal profesionist la viaţa lui sunt rare şi nu reprezintă garanţii. Deşi există tot timpul un Jose Mourinho de care să se agaţe, Liga 1 nu prea a mers pe acest drum şi şi-a pus la cârmă foşti jucători relevanţi măcar pentru fotbalul nostru. Iar aceştia ar fi format o echipă serioasă dacă ari fi jucat împreună.

Devis Mangia, antrenorul Craiovei, este singurul care nu are un CV ca jucător, dar având în vedere cât de bine va fi protejat de jucătorii din câmp, merită să-l punem în poartă. Şi nu pentru că aşa se făcea pe maidan cu cei mai slabi, ci pentru că puţinul fotbal pe care actualul tehnician al oltenilor l-a jucat în Italia a fost pe postul de portar, la o echipă obscură din suburbiile oraşului Milano, Cernosco de Enotria 1908. La 20 de ani a spus însă stop, cel mai probabil din lisptă de talent, şi a ales o cale în antrenorat, care până acum dă roade. În faţa lui avem trei fundaşi cu un istoric foarte stufos în Liga 1: Flavius Stoican, Marius Baciu şi Leo Grozavu. Tehnicienii de la CSMS Iaşi, Juventus şi Poli Timişoara au împreună peste 500 de partide în primul eşalon, cele mai multe, 242, aparţinând actualului antrenor al trupei din Colentina. Cel mai titrat dintre toţi este însă Stoican, care la Dinamo şi Şahtior a pus mâna pe 3 titluri şi trei Cupe. Mijlocul e însă unul de aur, şi asta pentru că are doi componenţi din generaţia supranumită aşa.

Mijlocul e de aur, cu Petrescu şi Hagi

În dreapta, CFR-istul Dan Petrescu, jucător cu peste 200 de meciuri în Anglia şi 95 la naţională, ar putea evolua şi acum la nivel decent. În centru, Vasile Miriuţă, un închizător cu 150 de meciuri în Germania, şi Nicolae Dică, triplu campion al României, asigură o stabilitate de fier, iar din partea stângă vine geniul. Din poziţia de unde a marcat în poarta Columbiei golul Campionatului Mondial din SUA 1994, „Regele” ne face şi acum să regretăm că s-a lăsat. Îi merge însă bine la Viitorul, unde a ieşit deja campion cu o echipă de copii, creaţie proprie. În atac avem trei vârfuri consacrate, din vremuri diferite. Olteanul Eugen Neagoe încearcă să-i înveţe pe cei de la Sepsi cum se marchează 70 de goluri în Liga 1, Costel Enache a reuşit deja asta cu Botoşaniul, după o carieră liniştită acasă, la Piatra Neamţ, iar cireaşa de pe tort e „voluntarul” Claudiu Niculescu, golgheterul fotbalului românesc în 2005 şi 2007. Antrenorul acestei trupe frumoasă, dar şi valoroasă, cu care nu ne-ar fi ruşine să scoatem capul în lume, nu poate fi decât cel mai bătrân dintre toţi, „Comisarul Ion Moldovan”, 63 de ani, acum pe banca Chiajnei.

Edi Iordănescu şi Pustai îşi aşteaptă rândul

Singurii antrenori ai Ligii 1 rămaşi pe dinafară sunt Edi Iordănescu şi Cristi Pustai. Tehnicianul celor de la Astra Giurgiu nu are pur şi simplu loc la mijlocul terenului, acolo unde s-a consacrat la Steaua, iar ardeleanul de pe banca lui Mediaş nu a fost vreun atacant de referinţă al fotbalului nostru. Cel puţin ultimul a reuşit mai bine ca antrenor şi nu e bine să-l amestecăm cu fotbaliştii, având în vedere că maximul carierei lui „Domn’ profesor” au fost Alba Iulia şi Chimica Târnăveni.

Echipa antrenorilor din Liga 1:

D. Mangia (Craiova) – Fl. Stoican (Iaşi), M. Baciu (Juventus), L. Grozavu (Timişoara) – D. Petrescu (CFR), Miriuţă (Dinamo), N. Dică (FCSB), G. Hagi (Viitorul) – Cl. Niculescu (Voluntari), E. Neagoe (Sepsi), C. Enache (Botoşani)

Antrenorul antrenorilor: Ion Moldovan (Chiajna)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net