Arde Clujul în derby-ul oraşului

Ultima actualizare:

    “U” - CFR s-au jucat  întotdeauna pe  viaţă şi pe moarte (Foto: Mediafax)
“U” - CFR s-au jucat întotdeauna pe viaţă şi pe moarte (Foto: Mediafax)

Universitatea – CFR pare cel mai dezechilibrat meci direct din ultimii ani, dar ura care-l înconjoară îl face special. Asta pentru că deja s-au consumat două episoade care s-au lăsat cu jandarmi în comă, jucători bătuţi, procese penale şi rejucări.

„U" e o muribundă fără bani, fără patron şi cu jucătorii care stau pe la vecini. CFR nu stă nici ea pe roze în campionat, dar e de alt calibru. Vine după o victorie mare cu Braga, iar Arpad Paskany i-a ordonat lui Paulo Sergio să repare şi în campionat prostiile făcute de Ioan Andone. Meciul pare de doi solist, dar asta dacă nu luăm în calcul nişte actori foarte importanţi: fanii.

Aceştia transformă meciul într-unul cât se poate de periculos şi de imprevizibil. În 2008, cele două echipe s-au întâlnit în ultima etapă a campionatului, când CFR trebuia să câştige pentru a lua titlul. Înainte de meci, fanii lui „U" au făcut prăpăd pe străzi, au băgat în comă un jandarm, iar după meci, lui Gigi Becali i s-au confiscat 1,7 milioane de euro, pornind procesul „Valiza".

În penultima etapă a sezonului trecut, CFR trebuia s-o bată din nou pe „U" pentru a se încorona campioană. Meciul a fost întrerupt la 1-0 pentru cfr-işti din cauza unei bătăi generale între jucători. S-a reluat de la 0-0, câteva zile mai târziu, iar CFR a câştigat cu 3-2 după ce „U" a condus la puază cu 2-0. Întrebarea e una singură: ce va fi diseară?

Cadu, actor principal tot timpul
Cadu, actor principal tot timpul

Toate întâlnirile dintre „U" şi CFR au avut un personaj comun: Ricardo Cadu. Căpitanul „vişiniilor" a fost marcatorul din penalty al singurului gol din 2008. Apoi, portughezul a iscat bătaia generală din penultima etapă a sezonului trecut, când s-a bucurat ostentativ înspre galeria „Şepcilor roşii", după ce marcase tot din penalty, iar Mircea Bornescu i-a aplicat o corecţie, totul degenerând.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Berecleanu Andreea la Londra 5 (1)   Copy jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net