AS Roma, de la petrecere la meci

AS Roma, de la petrecere la meci

Ultima actualizare:

    Totti a împlinit  40 de ani
Totti a împlinit 40 de ani

Meciul din această seară cu AS Roma a picat cum nu se poate mai bine pentru Astra lui Marius Şumudică. Pe lângă faptul că traversează o criză de rezultate, atât în Serie A, cât şi în cupele europene, „giallorossii” au avut un program extrem de încărcat în ultimele zile.

Antrenamentele dure anunţate de tehnicianul Luciano Spalletti au fost completate de evenimentul special organizat marţi de legendarul Francesco Totti la împlinirea vârstei de 40 de ani. Astfel, toţi componenţii lotului, jucători şi antrenori, au fost invitaţi la o petrecere grandioasă, într-o locaţie exclusivistă, un castel istoric din Roma. Fotbaliştii (inclusiv Bogdan Lobonţ, al treilea portar al formaţiei romane) au venit însoţiţi de soţii sau iubite, iar sărbătoarea s-a întins mult după miezul nopţii. Totti nu va fi titular. Pentru meciul cu Astra, antrenorul Spalletti va face mai multe modificări în primul 11 comparativ cu meciurile din campionat. Francesco Totti va fi şi el menajat, o echipă probabilă a celor de la AS Roma fiind următoarea: Allison – Bruno Peres, Manolas, Fazio, Juan Jesus – Gerson, Paredes, Nainggolan – El Shaarawy, Perotti, Iturbe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Bancu liga campionilor jpg
Nationala fotbal Italia (EPA) jpg
Michael Phelps (EPA) jpg
Mingii in Liga Campionilor (EPA) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Lionel Messi si Sidny Lopes Cabral, Argentina Capup Verde, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Andrei Cordea, CFR Cluj FC Voluntari, Superliga României (Sportpictures) jpg
Kazuyoshi Miura, Facebook jpg
image
image