Asta da afacere! Vezi câţi bani a luat Piţurcă pentru fiecare punct câştigat
Victor Piţurcă a încasat aproape 1 milion de euro din iulie 2011, dar naţionala e aproape să mai rateze un turneu major. Doar 19 puncte din 36 posibile a strâns selecţionerul, plătite destul de scump de către federaţie.
Pe 14 iunie 2011, la nouă zile după ce Răzvan Lucescu învingea Bosnia (3-0) în preliminariile lui Euro 2012 şi dădea cu telefonul mobil de pâmânt, anunţându-şi plecarea de pe banca tehnică, Victor Piţurcă revenea la cârma „naţionalei".
Al treilea descălecat al lui Piţi n-a adus însă multe bucurii suporterilor naţionalei. Dacă lui Piţurcă nu i se poate imputa ratarea calificării la Euro 2012, actualul selecţioner sosind într-un moment în care un astfel de obiectiv era greu de atins, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre actuala campanie.
Cu două etape înainte de finalul preliminariilor pentru CM 2014, România este pe locul 4 în grupă, cu şanse îndoielnice de calificare la baraj.
Interesant este că, din 1 iulie 2011, de când a intrat în vigoare contractul cu federaţia, Victor Piţurcă a încasat 910.000 de euro (35.000 de euro pe lună) şi a obţinut doar 19 puncte (dintr-un total de 36 posibile). Practic, Piţi a luat aproape 50.000 de euro pentru fiecare punct (47.894 de euro mai exact).