Astra a scufundat Steaua la ultima fază a meciului

Ultima actualizare:

    Valerică Găman (în alb) a fost eroul meciului
Valerică Găman (în alb) a fost eroul meciului

Duminică seară, la Piteşti, Astra a învins Steaua (1-0) cu un gol marcat la ultima fază a meciului de Valerică Găman.

În meciul tur de la Giurgiu, Astra a câştigat cu 2-0, dar Steaua a marcat trei goluri valabile, anulate de arbitri. Comparativ cu acea dispută, confruntarea retur a fost o mare dezamăgire. Doar publicul de la Piteşti s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, stadionul „Nicoale Dobrin” umplându-se până la refuz. Pe teren, actorii din cele două tabere au fost nişte „umbre”. Astfel, duelul tactic dintre Mirel Rădoi şi Marius Şumudică a omorât fotbalul, cele două combatante având ca principal obiectiv anihilarea adversarului. În prima repriză, Adi Popa putea deschide scorul, dar a ratat din poziţie de unu la unu cu portarul Silviu Lung Jr, aceasta fiind singura mare ocazie a partidei. Când cărţile erau făcute pentru o remiză albă, Astra a dat lovitura. La ultima fază, în minutul 90+3, Valerică Găman a reluat imparabil cu capul în urma unui corner, reuşită prin care Astra s-a distanţat în fruntea clasamentului. Giurgiuvenii au acum 10 puncte peste Steaua, care tremură în continuare pentru un loc în play-off.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image