Bătrânii s-au reapucat de fotbal
Cine a spus că fotbalul este un drog n-a greşit deloc. Chiar dacă vârsta înaintată te împiedică să mai ai prestaţii bune la un nivel înalt, bucuria şi dreptul de a da cu piciorul în minge nu ţi le ia nimeni. Astfel, mulţi foşti jucători au regretat că s-au grăbit să agaţe ghetele în cui şi s-au întors pe iarbă pentru a se lua la trântă cu anii.
Cei mai reprezentativi doi oameni care pur şi simplu n-au putut să se împace cu statutul de pensionari sunt Miodrag Belodedici şi Ioan Ovidiu Sabău. Dublul câştigător al Cupei Campionilor Europene cu Steaua de la Bucureşti şi Steaua Roşie din Belgrad se retrăsese în 2001, din tricoul roş-albastru, la vârsta de 37 de ani. Deşi până în 2015 n-a mai jucat fotbal decât ocazional, „Belo” s-a gândit anul acesta, după ce a împlinit 48 de ani, că tot în cadru organizat e mai bine. Astfel, a semnat cu GVD, echipa din Liga a IV-a a şcolii de fotbal deţinută de fostul dinamovist Vasile Ghiţă. Acolo este coechipier cu un alt veteran al fotbalului românesc, Daniel Iftodi, de patru ori campion al Ligii I cu Steaua şi Dinamo, ajuns şi el la 47 de ani.
Rotariu a jucat la vârsta de 50 de ani
În Ardeal, un membru marcant al „Generaţiei de Aur” a revenit pe teren tot la 47 de ani. Ioan Ovidiu Sabău, participant cu naţionala României la Campionatul Mondial din 1990 şi la Campionatul European din 1996 şi campion naţional de trei ori cu Dinamo şi Rapid, a semnat cu Inter Ciugud, o echipă din Liga a IV-a din judeţul Alba. Apoi, Gabi Paraschiv, 37 de ani, campion al ţării în 2011, cu Oţelul Galaţi şi retras în urmă cu doi ani, a revenit în fenomen la Unirea Colibaşi, în cel de-al cincilea eşalon judeţean din Dâmboviţa. Fostul rapidist Daniel Chiriţă a revenit şi el pe teren la 41 de ani, în Liga a III-a, la CS Ştefăneşti, iar fostul dinamovist Vali Năstase a redevenit la acceaşi vârstă antrenor-jucător la FC Argeş 1953, în Liga a IV-a. Bineînţeles, nu putem uita de Iosif Rotariu, care se retrăsese în 2002, la vârsta de 40 de ani, dar s-a întors pe gazon ca jucător profesionist în 2012, la vârsta de 50 de ani, pentru a pune umărul la ridicarea din Liga a V-a a legendarei ASU Poli Timişoara.
Un japonez e cel mai bătrân fotbalist din lume
Şi la nivel mondial s-au întâmplat astfel de reveniri spectaculoase, dar şi cazuri de fotbalişti care au uitat parcă să se lase. Brazilianul Roberto Carlos se retrăsese în 2012 de la Anzhi, dar a fost recuperat anul acesta, la 42 de ani, de indienii de la Delhi Dynamos. Apoi, conaţionalul său, Rivaldo, ajuns la 43 de ani, încă joacă la Mogi Mirim, alături de fiul şi de ginerele său. Cel mai tare e însă japonezul Kazuyoshi Miura, care la 48 de ani şi-a prelungit cu un sezon contractul cu FC Yokohama şi a devenit cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume.