Bayern, în criză?! Bavarezii au fost eliminați din Cupa Germaniei de o formație din liga a doua

Bayern, în criză?! Bavarezii au fost eliminați din Cupa Germaniei de o formație din liga a doua

Ultima actualizare:

    Hauke Wahl a marcat pentru Kiel în minutul 90+5 al meciului cu Bayern MunchenFoto: Guliver / GettyImages
Hauke Wahl a marcat pentru Kiel în minutul 90+5 al meciului cu Bayern MunchenFoto: Guliver / GettyImages

Întrecută (2-3) de Borussia Monchengladbach în campionat, săptămâna trecută, Bayern Munchen a fost eliminată și din Cupa Germaniei. Bavarezii s-au înclinat (7-6), după loviturile de departajare, în fața lui Holstein Kiel, formație care activează în liga a doua.

Programată în în 16-imile de finală ale Cupei Germaniei, disputa a fost controlată de Bayern, care a condus cu 1-0 și 2-1 prin golurile lui Gnabry (min. 14) şi Sane (min. 47). Aflată pe locul 3 în 2.Bundesliga, Kiel a reacționat, egalând prin Bartels (min. 37) şi Wahl (min. 90+5). Cum rezultatul de egalitate (2-2) s-a menținut până la finalul prelungirilor s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Au transformat Wahl, Arslan, Serra, Lee, Hauptmann şi Bartels (Kiel), Lewandowski, Kimmich, Muller, Alaba şi Costa (Bayern). La a șasea serie, Marc Roca a ratat, în timp ce Fin Bartels a adus calificarea lui Kiel.Firește că acest nou eșec l-a pus pe gânduri pe antrenorul lui Bayern. "Sunt şocat! Suntem cu toţii foarte dezamăgiţi. Cel mai mult mă deranjează că am fost egalaţi pe finalul meciului. Nu există scuze pentru aşa ceva. Ar trebui să trecem repede peste asta. Ne vom antrena din greu şi privim spre viitor", a spus Hans-Dieter Flick după meci. Tehnicianul a fost completat de veteranul Thomas Muller: "Nu suntem în cea mai bună perioadă a noastră. Această eliminare este o mare dezamăgire, pe care va trebui să o suportăm".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Mohamed Salah (EPA) jpg
Neymar (EPA) jpg
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
image
image