Becali se ia de Hagi: "Să nu mai investească! Oricum nu prinde grupele!"

Ultima actualizare:

    Vremurile când cei doi se aveau ca fraţii sunt de mult apuseFoto Click!
Vremurile când cei doi se aveau ca fraţii sunt de mult apuseFoto Click!

Gigi Becali încearcă să-i fure naşului său, Gheorghe Hagi, titlul la TAS, dar în aşteptarea verdictului din Elveţia se erijează şi în sfătuitor al "Regelui".

Patronul lui FCSB îi transmite fostului internaţional să nu cheltuiască bani pe transferuri sperând la grupele Ligii Campionilor sau Ligii Europa pentru că n-are nicio şansă. Becali crede că mai bine s-ar baza în continuare pe puştii din academie şi ar forţa peste 4, 5 ani, când îşi va permite financiar mai mulţi jucători scumpi. ”N-ar trebui să investească, pentru că nu are cum să ajungă în grupele europene, are două tururi de trecut. Nu vreau să mă dau eu mare expert în fotbal, dar la ora asta Gică nu are echipă să treacă de turul 3. Astra putea, că e cap de serie, noi putem, dar el nu are echipă pentru asta. Îi spulberă echipele cu care vor juca. Toate echipele sunt foarte grele. Noi Steaua ne putem bate cu ele, dar ei nu. Gică o să facă performanță peste 5-6 ani, atunci când mai câștigă bani și poate întări echipa, îi mai dau eu bani pentru un jucător, îi mai dau din procente.

"Hagi va sta supărat maximum 6 luni"

Becali a vorbit şi despre procesul de la TAS, unde se judecă pentru titlu chiar cu Hagi. ”Nu am emoţii la TAS, acum suntem pe 2, mai jos nu ne pot trimite, putem doar să ajungem pe primul loc. Dacă o să avem câştig de cauză, Gică o să fie supărat 5-6 luni şi o să-i treacă, Gică nu-i duşmănos. O să-l sun eu, o să-i mai trimit vorbe printr-un intermediar, el nu ţine supărare, o să-i treacă. S-ar putea ca, dacă noi o să câștigăm la TAS, să fie în favoarea lui. Eu sper ca el să nu mai greșească. Mă gândeam ca el să nu mai greșească și să investească, să dea salarii mari, cum a greșit atunci cu Pecanha, văd că a învățat acum, ia jucători liberi”, susține Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net