Budescu ia două milioane din Qatar

Ultima actualizare:

    Constantin Budescu era unul dintre cei mai buni jucători din Liga IFoto: sportpictures.eu
Constantin Budescu era unul dintre cei mai buni jucători din Liga IFoto: sportpictures.eu

Constantin Budescu a fost în această iarnă cel mai curtat jucător din Liga I, având oferte atât din ţară, cât şi din străinătate. Steaua l-a dorit cu ardoare, dar n-a putut concura la salariu cu oferta venită din Qatar şi acceptată în cele din urmă de fotbalistul în vârstă de 26 de ani.

Mijlocalul a părăsit miercuri seara România cu direcţia Doha pentru a face vizita medicală şi a semna actele cu Umm Salal, locul cinci în prima ligă după primele 15 etape. Dacă aceste formalităţi vor ieşi bine, Budescu va intra direct în pâine, fără prea multă pregătire, campionatul din Qatar fiind în plină desfăşurare. Miercuri va debuta probabil cu Al Rayan, dar efortul merită din plin. Fostul fotbalist al Astrei se poate realiza financiar pentru toată viaţa dacă rezistă în Deşert până la finalul contractului, adică până în vara lui 2018. A primit la semnătură 300.000 de euro, mai mult decât ar fi încasat la Steaua într-un sezon întreg, şi va avea un salariu anual de circa 80.000 de euro plus bonusuri de performanţă. În total, Budescu poate aduna la arabi 2,5 milioane de euro, o sumă uriaşă pentru un fotbalist de 26 de ani. “Între cluburi s-a ajuns la un consens, cu Budescu la fel, arabii s-au înţeles. Mai este doar testul medical de trecut. La Umm Salal are un salariu mult mai mare. Asta în afara banilor pe care-i primeşte la semnătură, care depăşesc salariul pe un an la Steaua. S-a despărţit cu greu de Astra, dar este un contract pe care cu greu îl poţi refuza. Vă pot spune că în Qatar va ajunge la două milioane de euro în doi ani şi jumătate”, a declarat Marius Şumudică, fostul său antrenor de la Astra. Mijlocaşul format de Petrolul Ploieşti are obiectiv calificarea în Liga Campionilor Asiei, ţintă greu de atins în acest moment. Budescu are însă cu cine să joace fotbal de calitate la Umm Salal. Va fi coleg cu Jeremie Aliadiere, fostul atacant al lui Arsenal, Celtic, West Ham, Wolverhampton, Middlesbrough şi Lorient şi va fi antrenat de turcul Bulut Uygun. În Qatar, Budescu se va duela cu un alt român, Dragoş Grigore, legitimat la Al Sailiya.

Se îmbogăţeşte, dar pierde naţionala?

Constantin Budescu râde cu un ochi şi plânge cu celălalt după transferul în Qatar. Râde pentru că a pus mâna pe un salariu fabulos, la care alţii doar visează, şi plânge pentru că iese din atenţia selecţionerului Anghel Iordănescu. “Generalul” l-a avertizat deja că dacă va merge la arabi are şanse mici să mai fie convocat la naţională şi poate rata Euro 2016, unde ne-am calificat cu golurile lui decisive din Feroe. Există totuşi precedente favorabile. Grigore, colegul de competiţie, şi Sânmărtean, de la saudiţi, fiind în continuare chemaţi la lot.

Top 10 salarii ale fotbaliştilor tricolori:

  • Alex Maxim    VFB Stuttgart     1,5 milioane
  • Costel Pantilimon    Watford    1,5 milioane
  • Radu Ştefan    Lazio    1,4 milioane
  • Vlad Chiricheş     Napoli     1,3 milioane
  • Lucian Sânmărtean    Al Ittihad    1 milion
  • Dragoş Grigore    Al Sailiya    900.000
  • Constantin Budescu    Umm Salal    800.000
  • Ciprian Tătăruşanu     Fiorentina     800.000
  • Claudiu Keşeru    Ludogoreţ    700.000
  • Bogdan Stancu    Genclerbirligi    700.000

*sume exprimate în euro pe sezon

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net