Campionatul Mondial, cu 48 de echipe în loc de 32!

Ultima actualizare:

    Gianni Infantino pare mai aproape de jucători decât predecesorii săi! FIFA a adoptat o serie de legi noi privind statutul fotbalistului, cea mai importantă presupunând ruperea unilaterală a contractului pentru neplata a două salarii consecutivefoto: arhivă personală
Gianni Infantino pare mai aproape de jucători decât predecesorii săi! FIFA a adoptat o serie de legi noi privind statutul fotbalistului, cea mai importantă presupunând ruperea unilaterală a contractului pentru neplata a două salarii consecutivefoto: arhivă personală

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a propus mărirea numărului de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48, începând cu ediţia din 2026.

Conducătorul FIFA a precizat, într-o intervenţie pe care a avut-o la Bogota, că potrivit propunerii sale, "cele mai bune 16 echipe se vor califica direct în faza grupelor Mondialului, iar celelalte 32 ar urma să joace un meci de baraj, un 'play-off', cu trei zile înaintea debutului Mondialului (în ţara gazdă a competiţiei), pentru stabilirea celorlalte 16 echipe".

"Sunt idei pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru Cupa Mondială din 2026 şi le vom dezbate în lunile următoare, înainte de a lua o decizie în 2017", a adăugat Infantino, conform Agerpres.

"Astfel, vom avea 16 echipe în plus calificate la turneul final, iar acestea îşi vor disputa prezenţa într-un meci, ceea ce va fi absolut incredibil din punct de vedere al intensităţii", consideră preşedintele FIFA, care a făcut această propunere în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Sergio Arboleda, din capitala Columbiei.

În campania sa de candidatură la preşedinţia FIFA, Gianni Infantino, fost secretar general al UEFA şi mâna dreaptă a lui Michel Platini, a declarat în mai multe rânduri în doreşte să sporească numărul de echipe participante la Cupa Mondială, de la 32 la 40, începând din 2026.

După ediţiile din 2014, 2018 şi 2022, atribuite Braziliei, Rusiei, respectiv Qatarului, continentul american ar putea avea din nou şanse ridicate de a găzdui Mondialul de fotbal, în 2026.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Atletico Madrid Arsenal (EPA) jpg
Ana Maria Barbosu (Getty Images) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain vs  Bayern Munchen (EPA) jpg
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
image
image