«Cel mai slab Rapid din ultimii 15 ani!»

Ultima actualizare:

    Dinamo a câştigat cu 2-1 derby-ul răniţilor
Dinamo a câştigat cu 2-1 derby-ul răniţilor

Dinamo a câştigat cu 2-1 derby-ul răniţilor, iar acesta pare cel mai bun medicament pentru moralul „câinilor". Rapidiştii sunt însă la pământ, fără joc, fără puncte, ironizaţi şi, mai grav, compătimiţi de rivali, cad încontinuu într-o prăpastie fără fund.

Fostul acţionar, Cristi Borcea, şi administratorul delegat, Cornel Dinu, au răsucit cuţitul în rana vişinie. Din Giuleşti, câteva acuzaţii la adresa arbitrajului, dar echipa e pe locul 8 şi nimeni nu-i mai bagă în seamă. „Am fost sigur că vom câştiga. A fost altă atitudine a lui Dinamo. Fiind un derby, băieţii s-au mobilizat. Şi la 1-0 am ştiut că vom câştiga.

E cel mai slab Rapid din ultimii 15 ani. Ei nu au avut ocazii", a spus Cristi Borcea euforic după încheierea partidei. Acesta a fost completat de Cornel Dinu, în tonul caracteristic. „Nu pot spune că Dinamo a fost superioară meciului cu Bistriţa, mai ales că în faţă au avut acest Rapid, inconstestabil cel mai slab din ultimii 15 ani. Mă sperie faptul că o asemenea echipă, în care am văzut doar unu-doi jucători de valoare, a pierdut aşa greu.

Dacă Dinamo nu se retrăgea în apărare, scorul final putea fi 7-1 pentru noi. Ceea ce se întâmplă la Rapid este incredibil. Am înţeles că acolo sunt salarii de 5 milioane de euro pe an, o sumă imensă, care nu justifică evoluţiile din teren", a afirmat acesta.

Bătaie înainte de meci

Bătaie înainte de meci
Bătaie înainte de meci

Puţin după începerea partidei, suporterii Rapidului, aflaţi la nivelul 3 din Peluza Sud, au aruncat cu materiale pirotehnice spre terenul de joc şi spre suporterii lui Dinamo, dispuşi în tribuna a II-a. O parte dintre giuleşteni au reuşit să se întâlnească cu câţiva dinamovişti şi s-a pornit o încăierare care a durat câteva minute. 5 persoane au fost sancţionate după acest incident. Aceasta n-a fost singura bătaie între cele două tabere. Înainte de meci, cele două tabere s-au întâlnit direct şi abia au fost despărţite de jandarmi.

Fostul acţionar dinamovist nu scapă nicio ocazie de a-i oferi naşului său de cununie, Gigi Becali, mici „atenţii". Zilele trecute Cristi Borcea a fost surprins de fotoreporterii Click! în timpul unei vizite la palatul patronului stelist. Din câte se pare, discuţiile care urmau să aibă loc între cei doi aveau un grad de importanţă foarte ridicat, fapt pentru care şoferul lui Borcea a încălcat regulile de circulaţie, întorcând maşina pe linie dublă continuă, pentru a ajunge la timp. Odată intraţi în curtea palatului, şoferul l-a ajutat pe Borcea să îmbrace sacoul, aducându-i aminte şi de tefonul mobil cumpărat cadou naşului Becali. (Andreea Pîslaru)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net