CFR Cluj, specialista victoriilor cu 1-0

Ultima actualizare:

    Omrani este titular la CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu
Omrani este titular la CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu

Cu 17 succese în 19 meciuri disputate, CFR Cluj traversează cel mai bun sezon din istorie din punctul de vedere al rezultatelor. A 17-a victorie din acest campionat a venit după un moment de inspirație al lui Valentin Costache, care a șutat de la 20 m păcălindu-l pe portarul Iustin Popescu. Era minutul 36 și astfel s-a scris istoria unui meci care nu a fost spectaculos, dar a fost extrem de eficient pentru liderul clasamentului, care a câștigat a noua partidă din acest sezon cu scorul de 1-0! Seria a început în etapa a treia, în fața Chindiei. A continuat în următoarele trei partide, cu Mioveni, Farul și FC Argeș, toate aceste succese fiind obținute în perioada în care antrenor principal era Marius Șumudică. Venirea lui Dan Petrescu, din etapa a opta, nu a schimbat nimic în abordarea tactică a echipei, așa că au venit alte cinci partide câștigate cu 1-0: cu Universitatea Craiova, UTA, FC Voluntari, Chindia și, acum, cu CS Mioveni.

Fără gol primit de opt meciuri, Dan Petrescu era un antrenor fericit la finalul meciului cu argeșenii. El a făcut declarații prin care i-a ridicat în slăvi pe jucătorii săi: ”Cred că sunt 8 meciuri în care am câștigat fără să luăm gol, 7 în campionat și unul în Europa. E o perioadă bună pentru noi, dar am suferit mult exact la ce mă așteptam, la ce am văzut la Mioveni, apărare foarte bună și contraatacuri excelente. Eu mă așteptam să aibă mai multe ocazii, pentru că așa fac ei tot timpul, te lasă să crezi că domini și apoi contraatac. Am pregătit meciul, dar nu ai cum să îi oprești. Dacă ei fac bine chestia asta, o să o facă în continuare. Fără puțin noroc, nu puteam câștiga, pentru că trebuie să recunoaștem că chiar am avut noroc azi. Vreau să felicit băieții, pentru că le-am spus: <<dacă câștigați meciul ăsta, sunteți eroi. Dacă câștigați cu Sevilla, e normal>>. Dar să câștigi meciul de azi, după nu știu câte meciuri jucate și atâta oboseală și pe un asemenea teren, credeți-mă că nu e ușor. Și merită felicitări”, a spus ”Bursucul”, după partidă, conform digisport.ro. În urma acestei victorii, CFR are în continuare 8 puncte avans față de ocupanta locului secund, FCSB.

Chiar dacă echipa merge foarte bine, nu înseamnă că nu mai are nevoie de întăriri. Iar unul dintre jucătorii care se pare că va juca din iarnă la ardeleni este fostul lor atacant, Sergiu Buș. Acesta a declarat pentru Look Sport că va semna în zilele următoare un contract pe doi ani cu campioana: ”Sunt foarte aproape de CFR Cluj, încă nu am semnat, dar îmi doresc şi sper să semnez mâine sau în câteva zile. Să ajut echipa să fie campioană. În mare parte ne-am înţeles, verbal, totul e ok, sunt mulţumit, aşa că ţine doar de mine să fiu sănătos. Să fac vizita medicală. M-a luat gura pe dinainte, dar sunt aproape de CFR Cluj. Doar un cutremur ar face să nu semnez”, a declarat fostul atacant al FCSB.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net