Chiricheş încearcă minunea în faţa lui Ronaldo
Marți seară, 14 februarie, s-a reluat şi Liga Campionilor, după aproape două luni de pauză competiţia intrând în linie dreaptă, cu faza eliminatorie. Din păcate, avem un singur român angrenat la acest nivel, Vlad Chiricheş, de la Napoli, dar şi fundaşul are şanse mici să continue.
Italienii se vor deplasa la Madrid pentru turul optimilor de finală, iar spaniolii îi aşteaptă într-un moment de graţie. Trupa lui Zinedine Zidane merge ceas în campionat, unde conduce în faţa Barcelonei, deşi are două meciuri mai puţin disputate, iar în Ligă şi-a făcut din nou planuri mari. Vrea să-şi apere trofeul câştigat anul trecut la Milano, fapt reuşit ultima dată de AC Milan, în 1990. Napoli va încerca o minune, dar e deranj mare! Cristiano Ronaldo şi Benzema sunt disperaţi după goluri, iar Vlad Chiricheş trebuie să facă faţă unei presiuni fantastice.
Altfel, un mare ghinion pentru napoletani, care au picat cu Real Madrid, deşi au câştigat grupa B, în faţa Benficăi, a lui Beşiktaş şi a lui Dinamo Kiev. Spaniolii au încheiat pe locul secund grupa lor, detronaţi de Borussia Dortmund, şi astfel s-a produs „catastrofa”. Benzema şi compania au înscris de 16 ori în grupe, dar Napoli poate să şi spere la ceva. Real a încasat 10 şi orice este posibil într-o apărare puţin dezorganizată condusă oscilant de Ramos.
Italienii au tot lotul valid, în schimb de la Real vor lipsi Gareth Bale şi Danilo, accidentaţi. Cristiano Ronaldo, şi el cu ceva probleme medicale, s-a antrenat normal şi mai mult ca sigur va juca. Rămâne doar să sperăm că Vlad Chiricheş se va ridica la nivelul meciului, fapt pentru care ne cam temem.