Chiricheş, negocieri la sânge cu italienii

Chiricheş, negocieri la sânge cu italienii

Ultima actualizare:

    Chiricheș n-a mai prins lotul lui Tottenham de două meciurifoto: Click!
Chiricheș n-a mai prins lotul lui Tottenham de două meciurifoto: Click!

Pentru a doua oară la rând, Vlad Chiricheş n-a prins lotul lui Tottenham (învingătoare cu 3-0 în meciul cu West Bromwich), semn că negocierile cu AS Roma erau pe ultima sută de metri.

Cum „fereastra” de transferuri din această iarnă s-a închis aseară, la miezul nopţii, Chiricheş a avut parte de o zi lungă, tratativele dintre cele două cluburi purtându-se cu privire la un împrumut până în vară. Cum jucătorul îşi dăduse acordul pentru a juca la Roma, discuţiile s-au dus în primul rând pe partea financiară. Dacă Tottenham a cerut iniţial două milioane de euro, italienii n-au fost dispuşi să ofere decât 500.000 de euro.

În cazul în care s-a ajuns la un consens, fundaşul român era aşteptat încă de astăzi la Roma pentru efectuarea vizitei medicale la noua sa echipă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dennis Man a marcat al doilea gol al nostru jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Mihai Stoica, FCSB (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
Camp Nou, stadion Barcelona (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Istvan Kovacs (EPA)  jpg
Ionut Radu si Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
image
image