Claudio Ranieri a semnat un contract pe doi ani cu Watford

Ultima actualizare:

    Claudio Ranieri revine în campionatul englez după doi aniFoto: EPA-EFE
Claudio Ranieri revine în campionatul englez după doi aniFoto: EPA-EFE

Fost antrenor la Chelsea, Fulham şi Leicester, Claudio Ranieri (69 de ani) a semnat un contract pentru doi ani competiționali cu formația engleză Watford. Italianul îi succede lui Xisco Munoz.

Potrivit „Daily Mail”, Ranieri a ajuns în cantonamentul echipei Watford, unde au fost stabilite ultimele detalii ale contractului său. Pentru tehnicianul italian, aceasta ar fi a patra experienţă în Premier League, după cele de la Chelsea, Fulham şi Leicester. Cu gruparea din urmă, Ranieri a câştigat titlul de campioană în ediția 2015/2016, ceea ce a fost socotită una dintre cele mai mari surprinze atât din fotbalul englez, cât și din cel european.Născut la Roma, în 20 octombrie 1951, Ranieri a debutat ca antrenor în 1986, când a preluat echipa Vigor Lamezia. Apoi, el a antrenat în cariera sa echipele Cagliari (1988-1991), Napoli (1991-1993), Fiorentina (1993-1997), Valencia (1997-1999), Atletico Madrid (1999/2000), Chelsea (2000-2004), Valencia (2004/2005), Parma (2007), Juventus (2007-2009), Roma (2009-2011, 2019), Inter Milano (2011/2012), AS Monaco (2012-2014), Leicester (2015-2017), FC Nantes (2017/2018), Fulham (2018/2019) şi naţionala Greciei. Ultima echipă antrenată de el a fost Sampdoria (2019-2021), de care s-a despărţit la finalul campionatului trecut.Ranieri va ocupa postul lăsat liber de antrenorul spaniol Xisco Munoz, care a fost demis, duminică, de la conducerea tehnică a echipei în urma rezultatelor salbe înregistrate în Premier League. Watford a obţinut doar şapte puncte în şapte etape, ocupând locul 14, la egalitate cu Leicester, care este pe locul 13. Înfrângerea suferită, sâmbătă, la Leeds (0-1), i-a determinat pe conducătorii clubului să-l înlocuiască pe tehnicianul în vârstă de 41 de ani. Xisco era antrenorul formaţiei de lângă Londra din decemrbie 2020, când l-a înlocuit pe sârbul Vladimir Ivici. Deşi ca antrenor el a mai pregătit doar formaţia Dinamo Tbilisi, anul trecut, Xisco a promovat "viespile" în prima ligă engleză, la finalul ediției 2020/2021. Ibericul este primul tehnician demis în acest sezon, în Premier League. Watford a avut cinci antrenori în ultimii doi ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Rinat Ahmetov jpg
image
image