Concordia, sub lupa procurorilor DNA
Fotbalul din Liga 1 ajunge din nou sub lupa anchetatorilor. După episoadele Craiova sau Târgu Mureş, joi (7 aprilie) a venit rândul unui alt club finanţat din bani publici să fie controlat de DNA. Concret, au fost făcute percheziţii la Chiajna, primarul Mircea Minea, fost preşedinte la Concordia, fiind suspectat de evaziune fiscală.
35 de milioane de lei! Acesta este prejudiciul despre care vorbesc anchetatorii în dosarul Chiajna. Oamenii legii susţin că primarul Mircea Minea, fost preşedinte al clubului sportiv şi al echipei de fotbal, ar fi dispus mai multe sponsorizări ilegale făcute de primărie pentru club, totul în perioada 2011-2015.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, clubul are în administrare şi un hotel care a fost însă cedat unuia dintre consilierii locali ai primăriei. Poliţiştii spun că unitatea de cazare a încasat bani pentru servicii hoteliere pe care le-a facturat însă cu ajutorul a două firme fantomă, şi astfel s-au sustras de la plata taxelor şi a impozitelor.
Aşadar, miercuri (6 aprilie) au fost făcute şase percheziţii la Primăria Chiajna, la clubul sportiv Concordia Chiajna şi la domiciliile a patru persoane, în total fiind puse în aplicare 11 mandate de aducere la audieri. “Îmi pare rău pentru domnul Minea. Sper să nu fie o situaţie dificilă pentru el. Domnul Minea s-a ocupat de tot ce înseamnă fotbal în Chiajna”, a spus Laurenţiu Reghecampf, antrenor care a plecat cu scandal de la echipa ilfoveană.
Cazul Concordiei nu e singular în fotbalul românesc. În afară de cei de la Iaşi, Botoşani şi Voluntari, toate echipele din prima ligă care au parte de susţinere din partea autorităţilor publice au mari probleme cu legea. Este cazul de la Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş, Petrolul, ACS Timişoara şi CS Univ. Craiova.