Contra, după 3-1 cu Voluntari:”Așa vreau să văd echipa meci de meci”!
Tehnicianul Cosmin Contra a declarat după meciul cu FC Voluntari, scor 3-1, că i-a plăcut prestaţia elevilor săi şi că Dinamo se putea impune chiar la o diferenţă mai mare.
"Mi-era frică de meciul ăsta. Am făcut un meci serios din toate punctele de vedere. Scorul putea să fie mai mare. Mă bucur pentru victorie, mă bucur pentru băieţi. Am şi schimbat sistemul, 4-3-3, şi am surprins cu lucrul ăsta. Astăzi am văzut echipa Dinamo pe care mi-ar plăcea să o văd meci de meci", a spus la Digi Sport Cosmin Contra, precizând că victoria este meritată.
Claudiu Niculescu, antrenorul celor de la Voluntari, era extrem de nemulțumit de aritraj.
”Acel penalty primit ne-a schimbat toată strategia. Am revăzut faza și nu-mi explic cum de a dictat penalty. Mă deranjează că Avram mi-a spus ironic că a fost penalty. Nu a avut puterea să recunoască faptul că a greșit și mi-a zis la pauză că a revăzut faza și că penalty-ul a fost dictat corect .Am început bine repriza secundă, am pus presiune, am egalat, iar apoi, total inexplicabil, am luat gol. Nu am avut nicio șansă în acest meci să ne batem de la egal la egal cu Dinamo. Adversara a profitat de spațiile pe care le-am lăsat. Jucătorii resimt și ei lipsa rezultatelor din ultima vreme, și-au pierdut încrederea în ei. Sper că în aceste două săptămâni de pauză să ne revenim din punct de vedere moral, iar toți jucătorii accidentați să revină. E o seară tristă, mi-am dorit foarte mult să câștig. Dinamo a meritat victoria, ajutată totuși și de greșelile incredibile pe care continuăm să le facem. Principalul vinovat sunt eu, trebuie să ridicăm capul, să muncim mai mult și, ca să folosesc un clișeu, să redevenim modești”, a spus Niculescu.
Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a Ligii I.
Gazdele au marcat prin Voduţ '54 (penalti). Pentru Dinamo au înscris Anton '7 (penalti), Nascimento '56 şi Salomao '60.