Copos se lasă greu
„Rapid ia licenţa. Suntem pregătiţi! Tranzacţia dintre domnii Copos şi Stoica poate dura şi o săptămână sau o lună,dar vă spun că şi dacă nu se perfectează afacerea, tot luăm licenţa", a dezvăluit Ion Taban, şeful celor din Giuleşti.
Apoi, a detaliat: „Duminică va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor şi trebuie aprobat planul de reorganizare. Noi am făcut plăţile necesare şi echipa va lua licenţa. Mai avem de dat doar salariile jucătorilor pe luna februarie, însă şi această datorie va fi achitată săptămâna viitoare, cel mai târziu înaintea meciului cu Steaua".
Deocamdată, George Copos şi Gruia Stoica nu au ajuns la un numitor comun, dar discuţiile se vor relua în scurt timp. Momentan, omul de afaceri interesat de achiziţia Rapidului este implicat într-o tranzacţie extrem de importantă în Bulgaria, acolo unde negociază preluarea companiei feroviare de transport marfă.
În cazul în care Gruia Stoica va deveni noul patron, Ioan Andone va prelua banca tehnică, iar Marian Rada va rămâne în staff.
Dacă rapidiştii au găsit rezolvarea pentru problema licenţei, în schimb steliştii ar putea să nu mai evolueze în Liga I. Cei din Ghencea au pierdut procesul cu FCM Bacău în cazul „Baciu", dar nu vor să plătească datoria de un milion de euro. „Plătesc doar dacă asta e decizai Curţii de Apel, altfel să văd eu dacă Mircea Sandu are curaj să facă ceva împotriva Stelei", a ameninţat Gigi Becali.