Criză la Roma înainte de vizita Astrei
Meciul AS Roma – Astra de peste două zile din grupele Ligii Europa stă sub semnul formei slabe în care se găsesc cele două formaţii în acest start de sezon. Italienii trec prin clipe dificile în Serie A, lucru de care campioana României ar putea profita din plin în partida programată joi seara pe stadionul „Olimpico”.
Duminică, în ultima etapă de campionat, AS Roma a cedat fără drept de apel (1-3) în deplasare cu FC Torino, aceasta fiind a doua înfrângere consecutivă a giallorossilor pe teren străin. Pentru a-şi trezi jucătorii din letargie, antrenorul Luciano Spalletti a luat o decizie drastică. Astfel, în această săptămână, până la meciul cu Inter de duminică, jucătorii Romei vor fi chemaţi la antrenamente de două ori pe zi. De asemenea, e de aşteptat ca Spalletti să schimbe din temelii primul 11 la întâlnirea cu Astra, tocmai pentru a-şi pedepsi unii dintre titularii obişnuiţi.
Soţia lui Totti, atac la şefii clubului
Duminică, la Torino, legendarul Francesco Totti a marcat pentru a 250-a oară în Serie A pentru AS Roma. E o performanţă care vine într-un moment special, Totti împlinind astăzi vârsta de 40 de ani. Cu această ocazie, soţia fotbalistului, frumoasa Ilary Blasi, a oferit un interviu spumos în „Gazzetta dello Sport”, în care nu s-a sfiit să-i critice în termeni duri atât pe conducătorii clubului, cât şi pe antrenorul echipei. „Spalletti? E un om mic, ăsta e adevărul, iar preşedintele Pallotta ar trebui să gândească înainte să vorbească”, a spus soţia lui Totti. Ilary Blasi s-a referit la clipele dificile prin care a trecut Totti atunci când şefii i-au lăsat de înţeles că ar trebui să se retragă.