Cum îşi distruge Rapid tinerii

Ultima actualizare:

    Ioniţă este unul  dintre puştii de  viitor ai Rapidului
Ioniţă este unul dintre puştii de viitor ai Rapidului

Rapid este un cimitir al elefanţilor în acest moment, iar la iarnă strategia anunţată de George Copos e clară: remaniere a lotului şi promovaţi tinerii. Frumos gândit, numai că unul dintre cei mai promiţători tineri din Giuleşti, Alexandru Ioniţă, este tratat ca la amatori şi cariera lui este pusă în pericol.

Alexandru Ioniţă este unul dintre cei mai talentaţi puşti din Giuleşti în acest moment. A fost promovat la echipa mare de Răzvan Lucescu, iar Sabău l-a ţinut şi el aproape. La începutul sezonului s-a accidentat însă grav la genunchi şi a trebuit să fie operat. După o recuperarea de câteva luni, Ioniţă a revenit la echipa a doua, unde a jucat un meci întreg.

A bifat 20 de minute şi în amicalul Rapidului de la Ludogoreţ Razgrad, iar apoi a intrat pe mâna secundului cu rol de preparator al lui Sabău, Sandu Tăbârcă. Acesta i-a programat direct două antrenamente într-o singură zi, minimalizând problemele fizice ale jucătorului de doar 17 ani.

În al doilea dintre acestea, l-a supus pe Ioniţă la alergarea a opt serii de câte 1.000 de metri, iar de la a şasea, genunchiul cu probleme a cedat din nou. Jucătorul s-a plâns de dureri, dar Tăbârcă i-a spus să continue, că n-are nimic. A doua zi, mijlocaşul nu se mai putea pune în picior şi a mers din nou la doctor, care i-a făcut o altă incizie pentru a-i depista problema.

A stat o săptămână în pat, iar acum trebuie să reia totul de la alergări uşoare, pierzându-se toată recuperarea. Sandu Tăbârcă spune că nu e vinovat cu nimic. „El spunea constant că-l doare piciorul, dar jucătorii tineri nu-şi cunosc foarte bine corpul. E totul psihic la ei. Nu consider că l-am forţat prea tare pe Ioniţă. Mi-a zis că-l doare piciorul, dar am considerat că nu trebuie să opresc antrenamentul şi i-am spus să continue. Nu a fost un antrenament prea dur, pentru că am alergat şi eu cot la cot cu el. Nu are probleme mari. În curând va relua antrenamentele", s-a scuzat acesta.

Alexandru Ioniţă este unul dintre cei mai bine văzuţi juniori din ţară.

E singurul rapidist convocat constant la echipele U17, iar în ultimul timp Under 19. A jucat cinci meciuri pe România sub 19 ani şi a marcat şi două goluri. În vara acestui an, Ioniţă a fost şi el implicat într-un scandal la un turneu disputat în Serbia, când mai mulţi jucători de tineret au fost excluşi din lot pentru că au băut bere şi au consumat pizza în cantonament.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net