Dan Alexa, la Rapid!
Dan Alexa a venit la Bucureşti pentru a negocia preluarea băncii tehnice a Rapidului. El a anunţat că va accepta funcţia, doar dacă obiectivul e promovarea în Liga I.
"Urmează să am nişte discuţii. Faptul să sunt aici demonstrează că îmi doresc să antrenez Rapidul. Prea multe nu am să spun pentru că nu am discutat nimic concret cu conducerea. Dar nu îmi este frică, pentru că nu veneam degeaba la Bucureşti. Dacă îmi era frică nu veneam aici. Îmi doresc să antrenez Rapidul, dar să vedem care e situaţia, care sunt condiţiile. Dacă o să fiu de acord să rămân e clar că singurul obiectiv va fi promovarea", a spus Alexa
Alexa, 35 de ani, a anunţat că nu va fi antrenor-jucător. "Nu, e exclus să fiu antrenor-jucător. Chiar dacă am jucat doar un an la Rapid, cred că am fost apreciat pentru ceea ce am făcut", a spus Alexa, care a evoluat în ediţia 2011-2012 pentru Rapid.
"Eu încă nu mi-am reziliat contractul cu ACS Poli Timişoara, dar se ştie că vin să negociez cu domnul Moraru. Am petrecut aproape doi ani ca antrenor ca antrenor la ACS Poli Timişoara, a fost o perioadă superbă, dar acum au un alt antrenor (n.r. - Florin Marin) şi le doresc multă baftă", a adăugat antrenorul.