Daniel Niculae marcat după 2.848 de zile!

Ultima actualizare:

    Daniel Niculae  speră ca prestaţiile  bune de la Rapid  să-l readucă  la naţională (FOTO: Răzvan Păsărică)
Daniel Niculae speră ca prestaţiile bune de la Rapid să-l readucă la naţională (FOTO: Răzvan Păsărică)

Rapidul s-a dezlănţuit. A învins la Constanţa, pe Farul, cu 2-0, iar Daniel Niculae a marcat primul gol de la revenirea în Giuleşti.

Aproape 8 ani trecuseră de la ultima reuşită a internaţionalului român sub tricoul care l-a propulsat în fotbalul mare. Mai precis, de la 4 iunie 2006, când înscria contra Sportului Studenţesc, în penultima etapă a campionatului.

Ca pe vremuri, la Constanţa Daniel Niculae a fost omul care a tras echipa după el. A deschis scorul în minutul 20, cu un şut din unghi, apoi a pasat decisiv la al doilea gol al meciului, făcându-l pe antrenorul şi viitorul patron, Viorel Moldovan, să îl laude public: „E bine pentru moralul lui Daniel Niculae că a reuşit să şi înscrie. A făcut un meci excelent, a fost cu gura pe băieţi, cum se spune, dirijându-i. E un pion important şi se va pune la punct cu pregătirea, iar atunci va deveni o piesă importantă în perspectiva promovării", a declarat Moldovan.

În ceea ce priveşte preluarea clubului, Viorel Moldovan a speră ca azi să devină primul patron-antrenor din fotbalul românesc. „În mod normal luni vom semna actele. Sper să nu apară nimic nepervăzut", a declarat fostul internaţional român, care va fi ajutat în acest demers de câţiva prieteni potenţi financiar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Rapid Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
catalin cirjan cerere in casatorie jpg
Italia (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
Gheorghe Hagi | FOTO Facebook: Gheorghe Hagi
image
image