Daniela Crudu îl ţine pe Costea cu nopţile pe net
Dacă Florin Costea a început să-şi revină aproape de forma care l-a consacrat la Universitatea Craiova, nu acelaşi lucru se poate spune drespre fratele său, care pare să-şi prelungească agonia la gruparea roş-albastră.
Costea jr a jucat doar 19 minute în ultimele două meciuri amicale pe care le-a disputat Steaua, contra Legiei Varşovia (2-1) şi Mladei Boleslav (2-3). Explicaţia oficială oferită este aceea că Mihai trebuie să accepte concurenţa acerbă din atacul Stelei, unde Machado, Nikolici, Rusescu şi Tatu vizează şi ei un post de titular.
„Mihai Costea n-a făcut nici o «mârâială» că a jucat mai puţin, avem foarte mulţi atacanţi şi am vrut să-i văd pe toţi. Nu au existat probleme de disciplină până acum", a explicat Ilie Stan.
În realitate însă, antrenorul roş-albaştrilor este foc şi pară pe elevul său. Surse din anturajul lotului stelist ne-au dezvăluit motivele pentru care „Iliesta" nu-l mai are la inimă pe mezinul familiei Costea.
Aflat într-o relaţie cu Daniela Crudu încă de la finalul lui 2011, lui Mihai îi vine tot mai greu să petreacă nopţile departe de iubita sa, asta mai ales în condiţiile unui cantonament de 20 de zile, aşa cum au steliştii.
De aceea, „Nilă" foloseşte tehnologia modernă pentru a se vedea cu iubita sa, comunicând via Internet în nopţile din cantonament. Iar problema e cu atât mai mare cu cât programul Cruduţei este destul de complicat. Daniela termină emisiunea la care este angajată ca asistentă, „Un show păcătos", la Antena 1, la ore destul de târzii, astfel că fotbalistul se culcă mai mereu spre orele dimineţii.
Mai mult de-atât, în aşteptarea prietenei sale, atacantul de 24 de ani petrece timp preţios pe Internet, socializând pe Facebook sau Messenger. Tehnicianul Stelei a observat că Mihai Costea este tot mai obosit în ultima perioadă şi a decis să îl folosească mai puţin.