«Dau gol şi suntem campioni!»

Ultima actualizare:

    Cadu s-a specializat  în marcarea golurilor  contra rivalilor de la “U” Cluj
Cadu s-a specializat în marcarea golurilor contra rivalilor de la “U” Cluj

Ricardo Cadu a fost omul providenţial pentru CFR la primul titlu din istorie câştigat de ardelenii din Gruia. Căpitanul portughez al vişiniilor are diseară şansa să-şi mai treacă în palmares un trofeu, pe lângă cele 7 pe care le are din 2006, de când a venit la Cluj.

„Marchez din nou în poarta celor de la Universitatea", sună promisiunea pe care fundaşul le-o face fanilor. Cadu reuşise să puncteze şi în partida disputată la 8 mai, întreruptă în minutul 27 în urma incidentelor care au pornit tocmai de la gestul lui de bucurie.

Click!: Gata pentru derby-ul cu Universitatea?

Ricardo Cadu: Pentru un astfel de meci sunt pregătit la orice oră din zi şi din noapte. Este bine că am câştigat la Mioveni şi avem şansa să ne bucurăm de un nou titlul după meciul de pe Cluj Arena.

Eşti sigur de victorie?

Da! Cum să nu fiu? Avem o echipă mult mai bună decât "U". Nu zic că ei sunt slabi, însă valoric suntem peste.

Nu te sperie atmosfera pe care fanii „şepcilor roşii" o vor face?

Să mă sperie? Nu! Un meci pe un stadion gol e sinistru. Îmi doresc ca toate partidele să se dispute cu „casa închisă". Asta nu poate decât să mă bucure că vor veni mulţi oameni!

Nu te gândeşti la posibile incidente?

Nu cred că vor exista. Şi la meciul care a fost întrerupt, fanii s-au purtat exemplar, probleme au fost între noi, jucătorii, şi la nivelul oficialilor. N-aş avea ce să le reproşez suporterilor.

Cum va fi întâlnirea cu Mircea Bornescu?

În nici un fel...

Adică?

Nu mă interesează persoana lui. Vom da mâna la începutul jocului şi atât. Ce am avea de împărţit? N-am vorbit cu el în viaţa mea, n-am discutat nici după acel incident.

E o presiune mai mare pe tine la acest derby?

Mă bucur că e, dar îţi zic ce le-am zis şi băieţilor în vestiar: dau gol din nou, câştigăm şi ieşim campioni! O să se repete istoria! Cum a fost la primul titlul. Îmi amintesc şi acum emoţia, bucuria, satisfacţia, totul! Aceleaşi sentimente le voi retrăi vineri! Sunt sigur!

Te vei bucura la fel?

Dar ce am făcut de s-a vorbit atât atunci??? Am făcut vreun semn obscen? Am înjurat pe cineva? Nu! Am pupat sigla echipei mele şi am dus mâna la inimă. Ce este greşit? Nu era nici un fel de instigare.

Azi se află dacă se rejoacă meciul seara!

Cei de la TAS decid astăzi soarta meciului dintre Universitatea Cluj şi CFR, joc reprogramat pentru diseară, ora 21.30. Concret, TAS are două variante de răspuns.

simeon stalpnicul png

1. Suspendă decizia Comisiei de Discplină privind rejucarea meciului, iar jocul nu va mai avea loc diseară. Lucrurile se complică în acest caz pentru că asta ar înseamna ca totul să se decidă undeva în luna iunie. TAS nu poate decât să decidă fie ca CFR să câştige meciul cu 3-0, fie ca partida să se joace obligatoriu până la sfârşitul lui iunie.

2. Susţine hotărârea luată la Disciplină. Meciul se va juca diseară, dar CFR Cluj aşteaptă decizia audierilor din iunie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net