De ce Vlăduța Lupău a fost invitata de onoare a nunții fotbalistului Adrian Păun
Celebra interpretă Vlăduța Lupău a fost invitata de onoare la nunta fotbalistului lui CFR Cluj, Adrian Păun. Click! vă spune care este legătura între ea și tânăra familie.
Adrian Păun, fotbalistul formației CFR Cluj, nu va uita niciodată primele acțiuni ale naționalei României sub conducerea lui Mirel Rădoi. În pauza Ligii 1 cauzată de primele meciuri ale noului selecționer s-a logodit, iar în cea de-a doua, o lună mai târziu, s-a căsătorit.
Vlăduța Lupău va fi fina lui Adrian Păun și a soției sale, Anda
Adi și aleasa inimii lui, Anda Pop, și-au unit destinele marți, la Cluj, într-o petrecere care a adunat laolaltă mai mulți coechipieri de la CFR Cluj. Cei doi au făcut mai întâi cununia civilă în aer liber, după care au dat o fugă la biserică, împreună cu invitații pentru a o celebra și pe cea religioasă. La petrecerea de după distracția a fost totală, și nici nu putea fi altfel când invitată de onoare a fost cunoscuta interpretă Vlăduța Lupău. Aceasta nu doar că este o bună prietenă a celor doi, dar va fi și fina lor. Vlăduța trăiește de mai mult timp o poveste de dragoste cu fostul portar al CFR-ului, Adrian Rus, iar la nuntă va avea trei perechi de nași, noua familie Păun fiind printre ele.
Adi și Anda sunt împreună din 2015, de când ambii aveau 20 de ani și, spun prietenii, sunt de nedespărțit, atunci când programul nu îi obligă să stea separat. Absolventă a Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj, Anda are un masterat în publicitatate și de curând și-a deschis propria academie prin intermediul căreia le învață pe fete să machieze și să pună gene false.