De la meci s-a întors în armată

De la meci s-a întors în armată

Ultima actualizare:
Estonianul Pikk a jucat contra Angliei, după care a revenit în cazarmă
Estonianul Pikk a jucat contra Angliei, după care a revenit în cazarmă

Pentru că serviciul militar în Estonia e obligatoriu, fundaşul Artur Pikk a fost obligat să se prezinte la unitate imediat după ce şi-a ajutat naţionala în partida cu Anglia din preliminariile Euro 2016.

Unde-i lege, nu-i tocmeală! Tânărul jucător estonian Artur Pikk (21 de ani) ar fi trebuit să celebreze cu şampanie, eventual într-un club de noapte, prima sa prezenţă ca titular în echipa naţională. Şi nu în orice meci, ci chiar împotriva Angliei lui Wayne Rooney. Fotbalistul legitimat la clubul Levadia Tallinn n-a găsit însă timp de petrecut pentru că în vestiare îl aştepta uniforma militară.


    Estonianul Pikk a jucat contra Angliei, după care a revenit în cazarmă
Estonianul Pikk a jucat contra Angliei, după care a revenit în cazarmă

De fapt, Pikk se afla la capătul unei permisii de câteva zile, în care i s-a permis să răspundă convocării la naţională. Estonienii au un regim extrem de strict în ceea ce priveşte obligativitatea stagiului militar (între 8 şi 11 luni), astfel că nici măcar fotbaliştii de top nu sunt scutiţi.

În aceste condiţii, după ce că britanicii s-au chinuit să învingă (1-0) o echipă aflată în inferioritate numerică timp de o repriză, jurnaliştii englezi au fost şocaţi să vadă la interviurile de după meci un jucător al gazdelor îmbrăcat în kaki.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FCSB (Sportpictures) jpg
Aryna Sabalenka si Elena Rybakina (EPA) jpg
Rapid FC Voluntari, Superliga Romaniei (Sportpictures) jpg
Lamine Yamal si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Fiorentina) jpg
Fenerbahce AS Roma in Liga Campionilor (EPA) jpg
Cartonasul negru (Facebook FRF) jpg
image
image