Dinamo, învinsă de Sepsi și de arbitru

Ultima actualizare:

    Jucătorii dinamoviști au incercat degeaba să-l înduplece pe arbitrul Iulian CălinFOTO: Mediafax
Jucătorii dinamoviști au incercat degeaba să-l înduplece pe arbitrul Iulian CălinFOTO: Mediafax

Supărare mare la Dinamo după înfrângerea cu 2-1 în fața lui Sepsi, acasă. ”Câinii” au fost dezavantajați clar de arbitru, care nu le-a acordat un penalty clar.

Dinamo își pusese mari speranțe într-o victorie cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru a ajunge în lupta directă de play-off. Numai că arbitrul Iulian Călin a fost de altă părere, atunci când, în debutul reprizei secunde, nu a acordat penalty pentru Dinamo, la un henț pe linia porții făcut de Rachid Bouhenna. Care a scăpat astfel și de eliminare. A fost, în schimb, eliminat de la dinamoviști liderul echipei, Dan Nistor, pentru cumul de cartonașe galbene, în momentul în care ”câinii” conduceau cu 1-0. Așa cum era de așteptat, oficialii dinamoviștilor nu și-au putut ascunde supărarea după meci: “Trebuia să primim penalty. Apoi Nistor a luat uşor două galbene. Sigur a fost ceva în neregulă cu ei, este imposibil să nu vezi un astfel de penalty, trebuie să se ducă la spital să facă un control la ochi”, a spus antrenorul Dusan Uhrin la Digi Sport.

La rândul său, căpitanul echipei, Dan Nistor, a declarat: ”La primul galben am protestat. Cred că am voie să protestez, sunt căpitan. La al doilea galben am greşit şi am avut un atac întârziat. Îmi asum vina, recunosc. Dar a văzut toată ţara, penalty şi roşu. Din punctul meu de vedere a fost viciere de rezultat. OK, poate ratam penaltiul, dar în zece oameni le era foarte greu adversarilor. E foarte greu să prindem play-off-ul, dar trebuie să nu renunţăm până la final şi să luptăm atât timp cât mai sunt şanse. Dacă noi vom avea rezultate cu siguranţă banii vor veni. Lucrurile de mişcă şi se mişcă bine în privinţa banilor. Dar trebuie să jucăm fotbal şi după aia să ne gândim la alte chestii”, a spus după meci Nistor la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net