Dinamo, să nu faci ca ele! "Câinii", pe cale să moară ca Rapid, Oţelul sau Poli

Ultima actualizare:

    Alb-roşii par decişi să calce pe urmele altor echipe de tradiţie care s-au stins încet, dar sigur după aceeaşi metodă eficientă a sinucideriiFOTO: Sportpictures.eu
Alb-roşii par decişi să calce pe urmele altor echipe de tradiţie care s-au stins încet, dar sigur după aceeaşi metodă eficientă a sinucideriiFOTO: Sportpictures.eu

Plecarea lui Ionuţ Negoiţă a fost ca semnalul EKG-ului care dintr-o dată nu mai urcă şi nici nu mai coboară, ci merge în linie dreaptă anunţând decesul bolnavului. Deşi nimeni nu credea că se mai poate întâmpla vreo tragedie cu Dinamo, mai ales după glorioasa ieşire din insolvenţă, din 2015, iată că „doamna cu coasa” bate la o uşă din Ştefan cel Mare! Dar am mai văzut asta!

În fotbalul românesc nimeni nu învaţă din greşelile altuia, iar pentru un neutru devine chiar amuzant să vezi aceleaşi prostii repetate la nesfârşit, doar că în alte case. Era de aşteptat ca după dispariţiile Rapidului, Vasluiului, Timişoarei, Oţelului, Braşovului Universităţii Cluj şi a altor cluburi care au însemnat ceva în fotbalul românesc, cele existente, dar cu probleme, să-şi ia măsuri. Nu s-a întâmplat însă asta, iar Ionuţ Negoiţă a făcut la Dinamo ce au făcut Copos, Porumboiu sau Iancu, în Giuleşti, pe Bega sau în Moldova. Şi toate li se trag de la lăcomia care i-a împins spre ţintirea tunului financiar, nu a unei construcţii solide, în timp! Dinamo s-a întins, ca şi defunctele enumerare mai sus, mult mai mult decât îi era plapuma şi n-a ştiut ce vrea. N-a avut bani, dar nici n-a mizat pe o reconstrucţie cu tineri din propria pepinieră.

Străinii scumpi, tot timpul scoşi vinovaţi

„Câinii” au adus jucători străini pe bani mulţi ştiind că singura posibilitate ca această investiţie să merită este accederea în grupele cupelor europene, care ar fi adus banii din care s-ar fi plătit datoriile făcute! Cu această sabie deasupra capului e greu să reuşeşti şi Dinamo a riscat şi a pierdut! Rivaldinho, Salomao, Oliva, Bokila şi restul au fost mai degrabă modeşti, marketingul n-a adus mare lucru, iar clubul a acumulat din nou datorii, care asociate cu lipsa rezultatelor înseamnă alte probleme în Paradis. În aceste condiţii, şeful cel mare a ales să paseze responsabilitatea şi să se retragă discret din ecuaţie. Sigur, nu gratis, ci pe nişte milioane de euro care probabil nu-i vor fi plătite de nimeni. Şi tocmai pentru că am mai văzut acest film de prea multe ori în ultimii 10 ani, viitorul nu sună deloc bine! Trenul e pus pe nişte şine la capătul cărora nu se află decât o uriaşă prăpastie şi dacă un conductor inteligent nu va schimba cumva macazul pe parcurs finalul e previzibil! Dinamo se va izbi mortal de fundul hăului, unde acum stau putrezite oasele recentelor dispărute! Măcar va cădea pe moale!  

Andone: „E cel mai slab lot din istorie”

De pe margine se vede totul mai bine, iar Ioan Andone, campion cu „câinii” în 2004, e dezgustat de ce se întâmplă în Ştefan cel Mare fără ca nimeni să ia măsuri cât încă se mai poate. „Ăsta e cel mai slab lot din istoria lui Dinamo. N-au nimic, n-au rezerve, n-au jucători. Foarte greu să prindă play-off-ul. Dar sunt obligaţi să se bată până la capăt, că e o ruşine ca Dinamo să nu fie acolo”, a declarat „Fălcosul”, nerealizând nici el că ruşinea e cel mai mic lucru care i se poate întâmpla acum lui Dinamo.

Miriuţă: „Fanii au strigat demisia, dar nu toţi!

Vasile Miriuţă habar n-avea în ce se bagă în momentul când a semnat cu „câinii”, dar a ajuns la concluzia că are mai mari probleme decât la Chiajna. Lotul i-a fost decimat între timp, la iarnă are buget 0 de transferuri, iar în interiorul clubului e război civil. În acest context, scandările împotriva lui parcă îl lasă rece. „N-are rost să mai vorbim de play-off acum. Mai avem patru meciuri şi după aceea vom trage linie. E normal ca unii dintre fani să strige demisia, dar nu au strigat toţi”, a spus acesta resemnat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net