Două puncte fixe şi nouă întrebări pentru Contra. Dubiile selecţionerului

Ultima actualizare:

    Cosmin Contra
Cosmin Contra

În afară de Tătăruşanu şi Răzvan Marin, nu putem vorbi de titulari indiscutabili la naţionala României. Astfel, selecţionerul Cosmin Contra are mult de lucru în ceea ce priveşte cristalizarea unei formule de start.

Meciurile amicale cu Israel (sâmbătă, în deplasare) şi cu Suedia (marţi, la Craiova) bat la uşă, iar Contra va folosi aceste două întâlniri pentru a le oferi şanse tuturor celor 26 de convocaţi. Bineînţeles, miza este câştigarea unui loc de titular în vederea partidelor oficiale din toamnă, atunci când începe campania pentru Euro 2020, în Liga Naţiunilor. Analizând forma de moment şi concurenţii pe post, naţionala României are astăzi doar două puncte fixe, unul în poartă şi unul la mijlocul terenului. În primul rând, la felul cum apără de ani buni la nivel înalt, în Italia şi Franţa, Tătăruşanu rămâne prima soluţie între buturi, chiar dacă ceilalţi portari ai tricolorilor nu se descurcă nici ei rău. De asemenea, după ultimele evoluţii de la Standard Liege, Răzvan Marin n-are cum să lipsească de la „închidere”, cu atât mai mult cu cât aportul său ofensiv, prin pase decisive, a crescut semnificativ. În afară de Tătăruşanu şi Marin, Vlad Chiricheş e şi el un titular cert la naţională, însă stoperul lui Napoli e accidentat şi lipseşte de la meciurile cu Israel şi Suedia. Astfel, rămân nouă semne de întrebare care îi dau serioase bătăi de cap lui Cosmin Contra:

*Fundaşul dreapta: în scădere de formă după accidentarea din toamnă, Romario Benzar (FCSB) e concurat acum de tânărul Cristi Manea de la CFR Cluj.

*Stoperul dreapta: în absenţa lui Chiricheş, Cristi Săpunaru (Kayserispor) e singurul din actualul lot obişnuit cu acest rol. Pentru că la UFA, în Rusia, joacă pe postul de „libero”, inexistent la naţională, fostul dinamovist Nedelcearu ar fi o soluţie de compromis.

*Stoperul stânga: Moţi (Ludogoreţ), Grigore (Al Sailiya) şi Toşca (Benevento) se bat cu şanse egale pentru un singur loc, fundaşul de la Ludogoreţ părând să aibă prim-plan.

*Fundaşul stânga: Contra îl are la dispoziţie doar pe olteanul Bancu, dar fostul stelist Toşca poate evolua şi el pe această poziţie.

*Al doilea închizător: Lângă Răzvan Marin, selecţionerul dispune de soluţiile Pintilii (FCSB) şi Paul Anton (Anji), asta dacă nu cumva Contra decide să schimbe sistemul şi să folosească un singur închizător de meserie.

*Mijlocaşul dreapta: Alex Chipciu pare varianta cea mai bună, dar lipsa sa de continuitate la Anderlecht dă de gândit. Man (FCSB), Rotariu (Mouscron) şi Cicâldău (Viitorul) sunt cei care visează la un loc de titular.

*Mijlocaşul stânga: Gicu Grozav e favoritul lui Cosmin Contra, însă forma de moment l-ar avantaja pe Ciprian Deac (CFR Cluj). Mitriţă de la Craiova e a treia opţiune în această zonă a terenului.

*Mijlocaşul central: Dacă nu improvizează, Cosmin Contra n-are cum să joace în acelaşi timp cu Nicuşor Stanciu (Sparta Praga) şi Constantin Budescu (FCSB). Ambii sunt într-o perioadă fericită a carierei şi au motive întemeiate să spere la titularizare.

*Atacantul: Accidentarea lui Florin Andone l-a lăsat pe selecţioner cu două vârfuri autentice, Keşeru (Ludogoreţ) şi Ţucudean (CFR). Nici unul nu se distanţează însă ca o soluţie de bază, pe termen lung.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net