Dragomir: “Mutu e un pic grăsuț”

Ultima actualizare:

    Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Șeful LPF crede că, în acest moment, fotbalistul lui Ajaccio nu poate ajuta echipa națională.

Echipa naţională a României va întâlni Olanda, marţi, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2014, cele două echipe fiind neînvinse şi ocupând primele locuri ale Grupei D cu maximum de puncte, după câte trei meciuri.

"Avem un meci foarte greu, dacă scoatem un meci egal sau batem este o mare realizare. Dacă stăpânim mijlocul terenului, batem, dacă nu, nu. Nici ei nu vin neapărat să ne bată, sunt mulţumiţi şi cu un meci egal. Mutu e un pic grăsuţ acum, dar are o valoare incontestabilă. Când va fi pregătit fizic, va fi de mare ajutor echipei naţionale. Dacă îi batem pe olandezi, 90% suntem calificaţi. Nu de pe primul loc, e greu ca să vii pe locul întâi într-o grupă cu olandezii. I-au inventat pe ăia mici, care fug ca dracii. Era mai bine să vină Sneijder şi Robben, că pe ăia îi ştim. Le recomand să stăm precauţi, dar nu cu curul în poartă", a spus Dumitru Dragomir la Dolce Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image