Echipa lui Silvio Berlusconi a promovat în Serie B

Ultima actualizare:

     Monza a promovat pentru prima dată în Serie B în 1951 Foto: Facebook/ACMonza
Monza a promovat pentru prima dată în Serie B în 1951 Foto: Facebook/ACMonza

Federația Italiană de Fotbal (FIGC) a oficializat promovarea echipei AC Monza în Serie B. Proprietar al acesteia, Silvio Berlusconi (83 de ani) anunță că va ataca intrarea în elită, peste un an.

În septembrie 2018, Fininvest achiziționa gruparea de la familia Colombo, iar Adriano Galliani, mâna dreaptă a lui Berlusconi la AC Milan, era numit administrator delegat al clubului. În nici doi ani, Monza a ajuns pe locul 1 în Grupa A din Serie C, liga a treia italiană. Cum campionatul a fost întrerupt din cauza pandemiei de COVID-19, FIGC a decis ”înghețarea” lui. Și a validat promovarea liderilor din cele trei grupe din Serie C.  Fostul premier al Italiei nu și-a putut ascunde bucuria. Și nu s-a abținut să-și anunțe planurile pe termen scurt: ”Monza își va construi o echipă cu care să vizeze vârful ierarhiei din Serie B. Promovarea depinde de numeroși factori. Se știe. Și unii sunt imposibil de prevăzut. Noi îi avem în cap pe cei previzibili și vom face tot ceea ce este mai bun pentru ca ei să fie în avantajul nostru. Cu jucătorii și antrenorul, eu fac ceea ce am făcut mereu la Milan. Vorbesc cu ei. Îi încurajez. Îi motivez. Mi-am păstrat obiceiurile”, a declarat Berlusconi pentru o publicație locală citată de lequipe.fr. Fondată în 2012, Associazione Calcio Monza are în palmares Cupa Anglo-Italiană, în 1976. Ea a terminat pe primul loc în Serie C1 de alte patru ori (1951, 1967, 1976 și 1988), iar în ediția 2016/2017 a revenit în divizia a treia. În decursul timpului, la Monza au evoluat fotbaliști care și-au făcut un nume în acest sport precum Christian Abbiati, Pierluigi Casiraghi, Alessandro Costacurta, Patrice Evra sau Daniele Massaro.  În fotbal, Silvio Berlusconi și-a legat numele de clubul AC Milan. Sub patronajul său, gruparea din Lombardia a devenit de 5 ori campioană a Europei (1989, 1990, 1994, 2003 și 2007), câștigând Supercupa Europei de tot atâtea ori (1989, 1990, 1994, 2003 și 2007), Cupa Intercontinentală în două rânduri (1989, 1990), CM al cluburilor (2007) și 8 titluri în Italia (1988, 1992, 1993, 1994, 1996, 1999, 2004 și 2011). În aprilie 2017, AC Milan a fost preluat de investitori chinezi, în schimbul sumei de 740 milioane euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net