Egal în infern pentru «tricolori»: România - Kazahstan 0-0
Naţionala României a terminat la egalitate, 0-0, în Kazahstan, într-un meci terminat cu doi accidentaţi grav şi în care i s-au refuzat două penalty-uri
Când România a picat în aceeaşi grupă cu Kazahstanul, toată lumea a răsuflat uşurată. 6 puncte păreau asigurate. Doar că nimeni nu a luat în calcul condiţiile de joc, dar şi durităţile kazacilor, care păreau rupte din filmele cu bătăi din copilărie. Astfel, rezultatul de egalitate, 0-0, obţinut de echipa noastră în Kazahstan, capătă alte conotaţii.
Cunoscând păţania polonezilor, care au fost egalaţi, pe acelaşi teren, după ce au condus cu 2-0, românii s-au dus cu lecţia bine învăţată pe stadionul din Astana. Stadion e un fel de a spune, pentru că, de fapt, a fost vorba de un meci disputat în sală, acoperişul arenei fiind tras, iar aceasta devenind, practic, o sală! O sală care nici gazon nu avea pe jos, ci un fel de mochetă care imita iarba... În aceste condiţii, una dintre principalele griji ale fotbaliştilor noştri a fost să-şi menţină echilibrul pe o suprafaţă care, cu trecerea timpului şi apariţia condensului, a devenit tot mai alunecoasă. Dincolo de aceste condiţii speciale de joc, a mai apărut un factor perturbator pentru formaţia noastră: jocul incredibil de dur al gazdelor! Dragoş Grigore, căpitanul naţionalei noastre, a fost nevoit să părăsească terenul de joc în minutul 25, cu nasul spart de cotul unui adversar la un duel în careu. Se pare că verdictul medicilor e fractură de piramidă nazală. Faultul se petrecuse în minutul 9, dar Grigore a încercat degeaba să revină pe teren. Din păcate, arbitrul de centru nu a dictat penalty şi nici măcar „galben” la acea fază, aşa cum nu a făcut-o nici în ultimul minut al primei reprize. Atunci, Chipciu a fost faultat dur în careu de un fundaş al gazdelor, dar centralul, care probabil că a lipsit de la cursurile de arbitraj în care se explicau motivele acordării unui penalty a închis din nou ochii. Asta în ciuda faptului că mijlocaşul lui Anderlecht nu mai putea pune piciorul în pământ, el fiind şi schimbat la pauză.
În aceste condiţii, ocaziile de gol s-au putut număra pe degetele unei singure mâini, iar românii au trecut de mai multe ori pe lângă deschiderea scorului. Prima dată în minutul 27, când Răzvan Marin a şutat de al 16 m, dar portarul a respins. A doua ocazie a venit după un minut, când Hoban a trimis cu capul, dar mingea l-a lovit pe Adi Popa, la doi metri de poartă. Meciul s-a încheiat cu o imensă ocazie a echipei noastre, Enache alunecând la un metru de poartă şi nereuşind să împingă în plasă balonul centrat impecabil de Bogdan Stancu.
Astfel s-a scris istoria unui meci pe care toată lumea trebuie să îl uite cât mai repede. Atât staff-ul şi jucătorii, care trebuie să se refacă psihic după măcelul de la Astana, dar şi fanii, care în mod evident sunt dezamăgiţi că echipa noastră nu a putut depăşi o formaţie care în mod clar a fost avantajată nu de valoare, ci de condiţiile de joc şi de durităţile rar văzute la un asemenea nivel.
