El este fotbalistul în fustă scurtă
În 2011, Samoa Americană a intrat în istoria fotbalului utilizând într-o partidă oficială un jucător transsexual. El are toate atributele unei femei.
Una dintre curiozităţile sportului-rege îşi are originea în Oceania, mai exact în Samoa Americană. În naţionala polineziană evoluează de ani buni un anume Johnny “Jayieh” Saelua. Până aici nimic senzaţional, doar că eroul nostru este, de fapt, o ea.
Ca transsexual, Johnny joacă fotbal cot la cot cu ceilalţi bărbaţi, dar în rest se îmbracă în fustă scurtă şi e o femeie de 26 de ani extrem de atrăgătoare, aşa cum se poate vedea într-o fotografie realizată recent la un festival de film de la New York.
Cei din Samoa Americană, inclusiv selecţionerul, se mândresc cu Saelua. “În echipa mea am chiar o femeie care joacă pe postul de fundaş central. Vă puteţi imagina aşa ceva în Anglia sau Spania?”, a spus cel care conduce naţionala insulară, clasată pe ultimele locuri în ierarhia FIFA.
Conform tradiţiilor din Samoa Americană, Johnny “Jayieh” Saelua face parte din rândul bărbaţilor “fa’afafine”, un fel de al treilea sex. “Coechipierii mă acceptă, între noi există o relaţie de respect reciproc. Face parte din cultura noastră”, consideră femeia, care se transformă în bărbat în timpul meciurilor de fotbal.