EXCLUSIV Doar ei sfidează Steaua
„Click!” a alcătuit un 11 ideal pornind de la valorea de piaţă a fotbaliştilor din campionatul nostru, conform site-ului specializat transfermarkt.de. Aşa cum era de aşteptat, marea majoritate a titularilor evoluează la campioana Steaua. Există însă şi trei excepţii.
Faptul că Steaua domină autoritar Liga I de câţiva ani încoace este relevat şi de topul celor mai valoroşi jucători, luând în considerare imaginea pe care o au aceştia în fotbalul internaţional. Astfel, pe piaţa de transferuri, un punct de plecare este site-ul transfermarkt.de, care acordă cote în funcţie de valoarea jucătorilor, dar şi de vârsta acestora. Aşa se face că fostul stelist Sânmărtean (34 de ani), perla campionatului intern în tur, este estimat de cei de la transfermarkt la numai 500.000 de euro, mult sub alţi jucători fără un mare potenţial, dar care sunt ajutaţi de vârsta inferioară. Aşadar, pornind de la aceste considerente, ne-am imaginat un sistem de joc clasic (4-4-2) şi am alcătuit cea mai „scumpă” echipă din Liga I. În total, cei 11 titulari adună împreună 32,6 milioane de euro. Dintre aceştia, nu mai puţin de opt sunt legitimaţi în Ghencea, la campioana Steaua. Este vorba despre fundaşii Papp, Varela şi Luchin, mijlocaşii Tănase, Bourceanu şi Chipciu plus atacanţii Keşeru şi Rusescu. Astfel, celorlalte 17 formaţii din Liga I nu le-au rămas decât trei locuri în această echipă de vis.
Cine sunt cei trei care sfidează Steaua
Portarul Felgueiras de la CFR Cluj, cotat la trei milioane de euro, îl depăşeşte cu puţin pe rivalul său din poarta Stelei, lituanianul Arlauskis fiind apreciat la 2,5 milioane. Mai departe, pentru postul de fundaş stânga, scăderea de formă a stelistului Latovlevici l-a trimis în primul 11 al Ligii I pe brazilianul Junior Morais (Astra). Al treilea intrus este un alt jucător al giurgiuvenilor, mijlocaşul Budescu, evaluat la 2,7 milioane de euro. Cu un mic efort, Steaua i-ar putea transfera pe cei trei încă din această iarnă, fapt care ar duce la un monopol fără precedent în Liga I. De altfel, despre venirea în Ghencea a portarului portughez Felgueiras se vorbeşte deja ca posibilă variantă de înlocuire a lui Arlauskis. De asemenea, roş-albaştrii s-au interesat la un moment dat de situaţia lui Budescu, în timp ce Junior Morais s-a autopropus la Steaua.