Falcao şi Aguero au rupt în Star Manager! Se repetă nebunia de pe Etihad?
Azi şi mâine se vor decide ultimele sfert-finaliste în Liga Campionilor, iar manşele secunde ne oferă două meciuri pe viaţă şi pe moarte şi două cam inutile. Din cele cu miză se pot alege câţiva jucători care să facă diferenţa la Star Manager.
Diseară, la Torino, e greu de crezut că se mai poate întâmpla ceva în Juventus - FC Porto după victoria cu 2-0 a italienilor pe Dragao. E de aşteptat ca portughezii să rişte şi poate chiar să marcheze, fapt pentru care ar fi de evitat în Star Manager fundaşii şi pe Buffon, de la gazde, în cazul în care vă gândeaţi că vor scăpa din nou fără gol primit.
Pe King Power Stadium e însă altceva! Leicester a pierdut doar cu 2-1 la Sevilla şi are tot dreptul să spere la calificare. Mahrez şi Vardy sunt gurile de tun ale britanicilor, dar parcă tot spaniolii lui Sanpaoli sunt favoriţi. Jovetic, Vitolo, Pablo Sarabia şi Correa sunt într-o formă de zile mari şi asta o demonstrează faptul că reuşesc să-i ţină pe andaluzi aproape de Real Madrid şi Barcelona, în La Liga. Astfel, la Star Manager se poate risca cu vârfuri de la ambele echipe, dar după jocul destul de închis din tur, e posibil să avem parte de unul identic în Anglia şi să nu faceţi puncte.
Mâine avem de asemenea un meci fără miză şi unul pe viaţă şi pe moarte. Fără miză e Atletico - Leverkusen, care pleacă de la un confortabil 4-2 pentru spanioli. La Monaco e nebunie însă! După 5-3 în tur, Manchester City speră să marcheze şi pe Coasta de Azur, pentru că altfel Falcao şi compania nu-i vor ierta. De aici pare inspirat de selectat jucători pentru Star Manager, încurajaţi fiind de cele opt goluri de pe Etihad.
Recomandările noastre pentru Star Manager trebuie tratate însă cu multă indulgenţă pentru că fotbalul nu e matematică şi de multe ori se întâmplă invers. În meciurile fără miză iese festival, iar cele cu calificarea pe masă se desfăşoară crispat.