FC Dinamo l-a transferat pe Gevaro Nepomuceno
FC Dinamo a anunţat, astăzi (vineri, 22 ianuarie), că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Gevaro Nepomuceno (28 de ani). Contractul este valabil până la finalul acestui an competiţional, cu opţiune de prelungire pentru încă doi.
Născut la Tilbourg (Olanda), în 10 noiembrie 1992, fundașul a mai evoluat la Den Bosch (2020-2012), Fortuna Sittard (2012-2014), Petrolul (2014/2015), Maritimo (2015-2017), Famalicao (2016/2017) și Oldham Athletic (2017-2021). Potrivit clubului bucureștean, Nepomuceno a efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală şi s-a alăturat lotului pregătit de Ionel Gane în cantonamentul de la Săftica.
Fanii lui FC Dinamo au virat 490.000 de lei în conturile echipei
Pe de altă parte, suporterii din programul Doar Dinamo Bucureşti au anunţat că asociaţia DDB va vira 490.000 de lei în conturile FC Dinamo, bani care să fie folosiţi pentru plata datoriilor fiscale şi a impozitelor. Într-o postare pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo se precizează: “Astăzi, vineri 22 ianuarie 2021, Asociaţia Suporterilor DDB va vira o nouă sumă importantă, în valoare de 490.000 RON (100.000 €) în conturile clubului Dinamo. Banii vor fi folosiţi pentru plata datoriilor fiscale şi a impozitelor datorate către stat, aferente lunii decembrie 2020. Neplata ar atrage penalităţi asupra clubului, în valoare de 5% din suma datorată. Banii vor fi viraţi sub formă de împrumut, ca şi până acum, pentru a păstra posibilitatea convertirii lor în acţiuni sau aport la capital. Suma totală băgată de fani în club ajunge astăzi la aproximativ 900.000 €”.Totodată, fanii au subliniat că măsura vine în urma ultimei sesiuni de vot care s-a desfăşurat pe platforma DDB şi în care suporterii cotizanţi în cadrul programului DDB au votat “în favoarea evitării falimentului lui Dinamo”.” Suporterii îşi respectă astfel promisiunea făcută lor înşişi de a salva clubul cu orice preţ!”, se menţionează în comunicatul DDB.