FCSB a fost învinsă acasă de Lugano și a pierdut primul loc în Liga Europa
FCSB a incheiat grupele Ligii Europa în genunchi. Românii au fost învinși acasă, cu 2-1, de Lugano și au încheiat pe locul 2 în grupă, după Viktoria Plzen, învingătoare cu 2-0 la Beer Sheva.
FCSB a răsturnat blidul cu lapte tocmai în ultimele 90 de minute ale grupelor Ligii Europa. Lideri din prima etapă, românii au pierdut șefia după chiar ultimul meci, considerat cel mai simplu. Lugano s-a impus cu 2-1 pe Arena Națională, la capătul unui meci în care echipa noastră a fost învinsă nu atât de adversar cât de deciziile patronului Gigi Becali. Singurul antrenor fără nici un fel de licență din fotbalul românesc, acesta a dat din nou peste cap așezarea echipei, începând cu Coman vârf, iar rezultatul l-a costat nu doar victoria, ci și si un milion de euro, cât i-ar fi adus un succes. Mai mult, eșecul, coroborat cu victoria cu 2-0 a cehilor de la Plzen în Israel, a aruncat echipa noastră pe locul 2. Adică luni, la tragerea la sorți a 16-imilor, FCSB va fi în urna outsiderelor. Adversara bucureștenilor va fi una dintre câștigătoarele grupelor, sau una dintre cele patru echipe „picate” din Liga Campionilor: ŢSKA Moscova, Atletico Madrid, Leipzig şi Sporting.