Fiţele lui Ciprian Marica îl scot din zona Euro

Ultima actualizare:

    Marica a reuşit  să marcheze 25  de goluri pentru  naţionala României FOTO: AP
Marica a reuşit să marcheze 25 de goluri pentru naţionala României FOTO: AP

Ciprian Marica are deja 30 de ani şi a intrat în ultima parte a carierei, dar refuză cu insistenţă să se adapteze situaţiei. Fiţele pe care le face acum le-ar putea plăti însă cu vârf şi îndesat în vara anului viitor, atunci când e programat Europeanul din Franţa.

De câţiva ani, Marica mai mult stă decât joacă fotbal. Ba e eccidentat, ba nu-şi găseşte echipă pe pretenţiile sale, ba se ceartă cu şefii. Aşa s-a întâmplat şi în această toamnă. Revenit după o intervenţie chirurgicală la genunchi, Ciprian Marica a intrat în conflict cu conducătorii clubului turc Konyaspor, care l-au trecut pe linie moartă. Bineînţeles, totul a pornit de la bani, de la o propunere de micşorare a salariului, neacceptată de atacantul român cu riscul de a nu-şi mai putea găsi echipă până în luna ianuarie, la următoarea „fereastră” de transferuri. În cele din urmă, Marica şi başkanii de la Konya au ajuns la un acord privind rezilierea contractului. „Urmează să aleg ce e mai bun pentru mine. Pot semna, mă pot antrena, dar nu pot juca până în iarnă”, a spus Marica. 

Atacantul nu ar veni în Liga 1 nici să se antreneze

Până aici, toate bune şi frumoase, doar că fotbalistul român a venit cu o altă declaraţie care nu-şi găseşte locul în contextul actual. „Aş merge mai degrabă în Spania decât în Germania. Am văzut tot felul de speculaţii, că aş veni la Dinamo sau la Steaua. Sincer, nu aş reveni în România nici pentru a mă antrena până la găsirea unui angajament”, a afirmat atacantul care tocmai a împlinit 30 de ani. 

Pe lângă vârsta destul de înaintată pentru asemenea mofturi, Ciprian Marica neglijează un detaliu care-l trage în jos. Mai exact, în ultimii doi ani n-are 10 goluri marcate pe la echipele la care a evoluat, iar acest lucru nu-l recomandă deloc pentru un transfer pe placul său, la o formaţie de top a Europei.

Cert e faptul că dacă şi-ar fi călcat pe onoare şi ar fi acceptat o întoarcere în ţară, Ciprian Marica ar fi reintrat în vederile selecţionerului Anghel Iordănescu pentru lotul de 23 de jucători cu care România va aborda Euro 2016. 

Aşa, aşteptând la infinit sau ducându-se la vreo echipă din Orient doar pentru bani mai mulţi, Marica are şanse uriaşe să vadă Europeanul din Franţa la televizor.

Îl vrea Ronny Levy la Haifa

Maccabi Haifa e antrenată de fostul tehnician al Stelei
Maccabi Haifa e antrenată de fostul tehnician al Stelei

Antrenamentele de  la naţională s-au  efectuat fără  Ciprian în ultimul an
Antrenamentele de la naţională s-au efectuat fără Ciprian în ultimul an

Antrenorul israelian Ronny Levy, fost la Steaua şi Unirea Urziceni, e primul care şi-ar fi manifestat intenţia de a-l „pescui” pe Marica în următoarea perioadă de transferuri. Levy o pregăteşte în prezent pe Maccabi Haifa, echipă pe care a preluat-o în această vară. În campionatul Israelului, Marica s-ar putea întâlni cu alţi patru fotbalişti români, Pintilii, Hoban, Bumba şi Antal.

Naţionala, colac de salvare


    Antrenamentele de  la naţională s-au  efectuat fără  Ciprian în ultimul an
Antrenamentele de la naţională s-au efectuat fără Ciprian în ultimul an

Meritul lui Marica în ultimii ani a fost că a evoluat la capacitate maximă de fiecare dată când a fost chemat la naţională, indiferent de situaţia sa de la echipele de club. De altfel, Ciprian Marica se simte excelent în tricoul naţionalei, având un total de 25 de goluri înscrise pentru România, a patra performanţă din toate timpurile, după Hagi, Mutu şi Bodola.

A dat 18 goluri în 5 ani!

Declinul lui Marica la echipele de club a început din 2011, atunci când a plecat de la Stuttgart la Schalke. Ulterior, românul a mai trecut pe la Getafe şi Konyaspor, fără a rupe însă norii. Practic, în ultimii cinci ani, Ciprian Marica a dat doar 18 goluri pentru formaţiile la care a fost legitimat, având o medie ruşinoasă, de 3,6 goluri pe sezon.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net